Isaiah 65.8-16 (6th Hour)

8Aşa vorbeşte Domnul: „După cum, când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!”, tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul. 9Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda, un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea. 10Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta. 11Dar pe voi care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt, care puneţi o masă „norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „sorţii”, 12vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi înjunghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.” 13De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina; 14iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul. 15Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” şi va da robilor Săi un alt nume. 16Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.

Genesis 46.1-7 (Vespers)

1Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” 5Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. 6Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

Proverbs 23.15-24.5 (Vespers)

15Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura, 16şi lăuntrul meu se va înveseli, când buzele tale vor spune ce este bine. 17Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul; 18căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea. 19Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. 20Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. 21Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe. 22Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit. 23Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea. 24Tatăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură. 25Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut. 26Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. 27Căci curva este o groapă adâncă, şi străina o fântână strâmtă. 28Ea pândeşte ca un hoţ şi măreşte între oameni numărul celor stricaţi. 29Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? 30Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. 31Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, 32dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. 33Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. 34Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.

35„M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” 1Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii cu ei; 2căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. – 3Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte; 4prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute. 5Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers, St Tikhon)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers, St Tikhon)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers, St Tikhon)

St Eutychius, patriarch of Constantinople (582)

He was born to devout and noble parents in Phrygia. Though his father was a prominent officer, he entered monastic life when young, and became abbot of a monastery in Amasea at the age of thirty. In 553 he was sent to the Fifth Ecumenical Council as the representative of the Metropolitan of Amasea. At the Council, he was one of those who argued, successfully, that heretics could be anathematized after their deaths. The most prominent case in point was Origen, the brilliant Christian philosopher who had written that all will eventually be saved. Eutychius’ position thus earned him the enmity of the Origenists, who still made up an influential group in the Church. Saint Eutychius became a trusted confidante of the Emperor Justinian, and when Menas, Patriarch of Constantinople, reposed, Eutychius was chosen to replace him. Eutychius ruled in peace for twelve years, but was then cast into controversy when he boldly opposed one of the most hard-to-pronounce heresies in the history of the Church: Aphthartodocetism, the belief that Christ, before his resurrection, possessed an incorruptible body, not subject to hunger, thirst or pain (though the scriptures plainly speak of Christ being weary, hungry, thirsty, weeping). The Emperor Justinian for a time fell into this variant of the Monophysite heresy, and exiled Eutychius to his monastery for twelve years. During these years Eutychius showed himself to be a wonder-worker, healing many of their diseases through his prayers. Justinian repented shortly before his death, and his successor, Justin II, called Eutychius back to the Patriarchal throne, where he served the Church in peace until his repose at the age of seventy.