John 10.1-9 (Matins Gospel, St Innocent)

1Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. 2Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. 3Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. 4După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. 5Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” 6Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. 7Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 8Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. 9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.

Isaiah 45.11-17 (6th Hour)

11Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele? 12Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor. 13Eu am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.” 14Aşa vorbeşte Domnul: „Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei, şi ale sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta şi-ţi vor zice rugându-te: „Numai la tine Se află Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El.” 15Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule! 16Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor. 17Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.”

Genesis 22.1-18 (Vespers)

1După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. 2Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” 3Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. 5Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.” 6Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. 7Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” 8„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. 9Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său. 11Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. 12Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” 13Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. 15Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. 18Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”

Proverbs 17.17-18.5 (Vespers)

17Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. – 18Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. – 19Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. – 20Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. – 21Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. – 22O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. – 23Cel rău primeşte daruri pe ascuns ca să sucească şi căile dreptăţii. – 24Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pământului. – 25Un fiu nebun aduce necaz tatălui său şi amărăciune celei ce l-a născut. – 26Nu este bine să osândeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. – 27Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. –

28Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura. – 1Cel ursuz caută ce-i place lui, se supără de orice lucru bun. – 2Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el. – 3Când vine cel rău, vine şi dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara. – 4Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. – 5Nu este bine să ai încredere în faţa celui rău, ca să nedreptăţeşti pe cel neprihănit la judecată. –

Hebrews 7.26-8.2 (Epistle, St Innocent)

26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.

28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. 1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

John 10.9-16 (Gospel, St Innocent)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

St Innocent, enlightener of Alaska and Siberia (1879)

He was born in Siberia in 1797 to a clerical family, and became a married parish priest in Irkutsk. A devout explorer, John Kriukov, told him of the great spiritual needs among the Russian and native peoples in Alaska, then Russian territory. Moved to serve Christ in this very difficult environment, he and his family arrived in Alaska in 1824. He quickly learned the Aleut language and worked humbly and tirelessly among the Aleuts. His spiritual classic, An Indication of the Way to the Kingdom of Heaven, was originally written in Aleut and later translated into many languages.

While he was visiting Russia in 1838, his wife died; one year later he was tonsured a monk and given the name of Innocent (he had been Fr John Veniaminov). Almost immediately after his tonsuring he was, without warning, raised to the rank of Bishop of all Eastern Siberia and Russian America, probably the largest diocese in the world at that time. Returning to Alaska, he continued his missionary work with vigor, often traveling among Aleut and Tlingit settlements in his own kayak. Wherever he went, he found the Alaskan people hungry for the faith, and his labors bore rich fruit which is still obvious today: Alaska has more Orthodox churches per capita than any other state.

In old age he was made Metropolitan of Moscow, head of the entire Russian Orthodox Church. His concern for Christian mission was undiminished, and as Metropolitan he created the Orthodox Missionary Society. He reposed on Holy Saturday of 1879.

Hieromartyr Hypatius, Bishop of Gangra (326)

He was born in Cilicia in Asia Minor, and became Bishop of Gangra, the capital of Paphlagonia. He took part in the First Ecumenical Council, where he was praised by all for his piety and miracles. It is said that the Emperor Constantius kept a bust of Hypatius in his palace as a weapon against demonic powers. The Saint was murdered by the Novatians, a sect which believed that there is no forgiveness for sins committed after Baptism. [The popularity of this belief helps to explain why many believers at that time postponed baptism until very late in life.] As Hypatius was traveling home from Constantinople, they attacked him on the road and stoned him to death. A woman who took part in the attack went mad and began to beat herself with a stone; she was only healed when her friends took her to the grave of St Hypatius and prayed for her. Restored by his compassionate intercession, she spent the rest of her life in repentance and prayer.

St Jonah, Metropolitan of Moscow (1461)

He became a monk at the age of twelve and lived in the Simonov Monastery near Moscow. He later became Bishop of Ryazan, then was chosen as Metropolitan of Moscow (at this time the Russian Church was still under the Patriarchate of Constantinople, and the Metropolitanate of Moscow was its highest office). But through some political intrigue, a man named Isidore became Metropolitan instead. It was this Isidore who attended the Council of Florence and voted for the infamous Union with Rome perpetrated there. When he returned to Moscow three years later he was condemned as an apostate and exiled. Bishop Jonah at last became Metropolitan in his place. In his lifetime he was widely known as a healer, wonder-worker, seer and spiritual father. In his last years he prayed to suffer greatly through some illness, so as to be purified by his sufferings. In answer to this prayer, he was given wounds in his feet, of which he died. His relics continued to perform many wonders. The Prologue recounts, “A dumb man, John, was brought to the saint’s relics. John kissed Jonah’s hand and, as he related afterwards, the hand grabbed hold of his tongue and he felt a sharp pain. When it let his tongue go, he went back to his friends — and spoke as if he had never been dumb.”