Luke 24.36-53
(6th Matins Gospel)
36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.
44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.
46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.
Hebrews 4.14-5.6 (Epistle)
14Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
1În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
2El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
3Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5Tot aşa, şi Hristos nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
Mark 8.34-9.1 (Gospel)
34Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
35Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
36Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
37Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
1El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”