Isaiah 2.3-11 (6th Hour)

3Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. 4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. – 5Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! – 6Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor. 7Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n-au sfârşit; ţara este plină de cai, şi carele lor sunt fără număr. 8Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor. 9De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. – 10Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! – 11Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Genesis 1.24-2.3 (Vespers)

24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. 25Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” 29Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. 30Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

31Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. 1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Proverbs 2.1-22 (Vespers)

1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, 2dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; 3dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, 4dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, 5atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. 7El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. 8Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. 9Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. 10Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; 11chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, 12ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; 13de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase; 14care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, 15care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite; 16ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare, 17care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei. 18Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: 19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii. 20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi! 21Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;

22dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

Martyr Eudocia of Heliopolis (2nd c.)

Eudocia was from Heliopolis of Phoenicia (now Baalbek in Lebanon). A surpassingly beautiful pagan, she led a licentious life and became wealthy from the gifts of her many lovers. One day an elderly monk, Germanus, came to Heliopolis and stayed with a Christian whose house adjoined Eudocia’s. At night, he began to read aloud from the Psalter and a book on the Last Judgment. From next-door, Eudocia heard him. Her heart was reached, and she stood attentively all night, listening to every word in fear and contrition. The next day she begged Germanus to visit her, and he explained the saving Christian faith to her. Finally, Eudocia asked the local bishop to baptise her. She freed her servants, gave all her wealth to the poor, and entered a monastery.

“Her former lovers, enraged at her conversion, her refusal to return to her old ways, and the withering away of her beauty through the severe mortifications she practiced, betrayed her as a Christian to Vincent the Governor, and she was beheaded”(Great Horologion). According to some,this was under Trajan (98-117); according to others, under Hadrian (117-138).

The Prologue gives a somewhat different account: that after entering the monastery, Eudocia was permitted to pursue the monastic life in peace — with such devotion that, thirteen months after she entered the monastery, she was chosen as abbess. She lived for fifty-six years in the monastery, and was granted the gift of raising the dead. In her old age, a persecution of Christians arose, and Eudocia was beheaded along with many others. “Here is a wonderful example of how a vessel of uncleanness can be purified, sanctified and filled with a precious, heavenly fragrance by the grace of the Holy Spirit” (Prologue).