Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

John 10.1-9 (Matins Gospel)

1Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. 2Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. 3Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. 4După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. 5Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” 6Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. 7Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 8Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. 9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.

Philippians 1.1-7 (Epistle)

1Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: 2Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 3Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. 4În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, 5pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. 6Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 7Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.

Hebrews 7.26-8.2 (Epistle, St Tikhon)

26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.

28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. 1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Luke 7.36-50 (Gospel)

36Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. 37Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor 38şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. 39Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” 40Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. 41„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. 42Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?” 43Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” 44Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. 45Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. 46Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. 47De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” 48Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” 49Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

50Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

John 10.9-16 (Gospel, St Tikhon)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Holy Apostle James, Son of Alphaeus.

He was one of the Twelve Apostles, the brother of the Apostle and Evangelist St Matthew. After Pentecost he preached the Gospel in many nations, and was finally martyred in Egypt, crucified by pagans.

Saints Andronicus and Athanasia (5th c.)

Andronicus was a goldsmith who lived in Antioch during the reign of Theodosius the Great (379-395). He and his wife Athanasia were devout Christians who strove to follow Christ in all things. They gave a third of all that they earned to the poor, another third to the Church, and lived on the remainder. After they had two children, they agreed to live henceforth as brother and sister. Both their children died on the same day, and they grieved inconsolably until St Justin the Martyr appeared to Athanasia at the children’s grave and told her that her children were in the Kingdom of God, happier than they had ever been on earth. Andronicus and Athanasia then travelled to Egypt, where each took up the monastic life in different monasteries. After living for many years in asceticism, they reposed in peace within ten days of one another.

Holy and Righteous Abraham and Lot

Read their story in the book of Genesis. They are also commemorated on the Sunday of the Holy Forefathers, Dec 11-17.

St Stephen the Blind, Prince of Serbia (1476)

He was born in 1417. Stephen and his younger brother Gregory were taken captive by the Turks and blinded on the day of Pascha 1441; several years later they were ransomed back to their father. After his father’s death, Stephen, though blind, ruled Serbia for a short time, but was deposed in a coup and exiled to Albania. There he met St Angelina, whom he married in 1461. Their marriage was blessed with three children. Once again Stephen was threatened by the Turks and fled with his family to Trieste in Italy. There he held firmly to the Orthodox faith despite strong pressures to convert to Roman Catholicism. The holy prince, having patiently endured the many hardships of his life, reposed in peace in 1476. Years after his death, a heavenly light miraculously appeared over his tomb. When the tomb was opened, his relics were found to be incorrupt; the sick were healed by touching them, and the blind received their sight. The relics were placed in the Monastery of Krushedol, founded by his widow St Angelina. The Monastery was sacked in 1716 by the Turks, who burned the church and cut the holy relics to pieces. Some fragments still remain at the reconstructed monastery.

Holy Hieromartyr Denis (Dionysius), first Bishop of Paris (ca. 258)

Saint Denis (a westernization of the the Greek Dionysius), was one of seven bishops sent to Gaul by the Bishop of Rome during the reign of the Emperor Decius. Their mission was to extend the spread of the Gospel in that mostly-pagan land. While most of the bishops were sent to major settlements, St Denis was assigned to the small, remote pagan town of Lutetia — which later grew to become the city of Paris. He and his companions settled outside the town in a house given to him by a convert, where the few Christians could meet in secret. Soon, through the holy bishop’s grace-filled preaching and his many miracles, Christianity grew rapidly.

Soon a fierce persecution of Christians swept through Gaul, and many of the faithful were abused, tortured or put to death. Saint Denis, fearless of danger and heedless of his own old age, travelled among the Christians, visiting the prisoners and exhorting all to remain firm in their confession of Christ. Soon he himself was arrested along with several companions, and was tortured without pity. When was publicly hung on a cross, he preached to the onlookers of the mystery of Christ’s Passion. Taken back to prison, he celebrated the holy Eucharist for the last time, enveloped in a heavenly light. He and a host of other Martyrs were then beheaded on a hill, now called Montmartre in their memory. There is a tradition that at his beheading he rose up, took his own head in his hands, and walked for several miles to a place that later became the Basilica of St Denis in the town named after him. Before the French Revolution, the Kings and Queens of France were buried in this church.