1 Corinthians 6.20-7.12 (Epistle)

20Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. 1Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. 3Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. 4Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. 5Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. 6Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă. 7Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul. 8Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine. 9Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă. 10Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. 11(Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. 12Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea.

Matthew 14.1-13 (Gospel)

1În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus; 2şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.” 3Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; 4pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” 5Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc. 6Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod. 7De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere. 8Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!” 9Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. 10Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă. 11Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa. 12Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus. 13Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.

Sts Isaac, Dalmatus and Faustus, ascetics of the Dalmatian Monastery, Constantinople (5th c.)

St Isaac is also commemorated May 30; see his life there. St Dalmatus was a soldier in the Imperial army, but along with his son Faustus left all to become a monk at the monastery founded by St Isaac. He was present at the Third Ecumenical Council at Ephesus in 431; there he labored zealously for the Orthodox faith against Patriarch Nestorius. He was made Archimandrite of all the monasteries in Constantinople, and reposed in peace, having lived for more than eighty years.

Holy Myrrh-bearer Salome

She was the mother of the Apostles James and John, the wife of Zebedee, and the daughter of Joseph the Betrothed, who was a widower when he became betrothed to the Mother of God. She was a disciple of the Lord and one of the Myrrh-bearing women who first brought tidings of the Resurrection to the world.

Our Holy Father Antony the Roman (1148)

He was born in Rome in 1086 to wealthy and pious parents. When the Roman Church broke away from the Orthodox around that time, those who continued to uphold Orthodoxy, Antony among them, were persecuted. Antony gave away his worldly possessions and fled to a small rocky island in the sea, where he spent fourteen months in asceticism. During this time, the island miraculously floated like a ship to Novgorod. There, Archbishop Nikita received the young monk and helped him to build a church to the holy Theotokos, which in time became a monastery. St Anthony served there as abbot for many years, reposing in peace in 1148.

Holy Martyr Razhden the Persian, Protomartyr of Georgia (457)

Razhden was of a noble Persian family, and a Zoroastrian. When the holy King Vakhtang Gorgasali of Georgia married Balendukht, the daughter of the Persian king Hormizd III, she took Razhden with her to Georgia. In Kartli he became a Christian, and King Vakhtang gave him an estate and made him a military adviser and commander. Angered that Vakhtang was a Christian, the Persian king Peroz (reigned 457–484) invaded Georgia with an enormous army, and Razhden fought bravely against him. Peroz ordered him taken captive. He was brought bound before the King, who greeted him with feigned tenderness and asked why he had turned from the faith of his fathers; and Razhden declared without fear that Christianity is the only true faith, and Christ the only true Saviour of mankind. Peroz had him beaten without mercy: his teeth were knocked out, he was dragged across jagged rocks, and he was cast into prison in heavy chains.

When the Georgian nobles heard of his sufferings, they came to Peroz and asked him to set Razhden free. Peroz released him on his vow to return. Razhden went to Mtskheta, took leave of his family and of King Vakhtang and, though those who loved him begged him not to, went back to Peroz. When he still would not return to the religion of his fathers, Peroz sent him to the Persian camp at Tsromi, in central Georgia, and secretly ordered its commander to make him renounce Christ or put him to death. To these appeals Razhden replied: “Your flattery and bribes are insulting to me. With joy I am prepared to endure every suffering for the sake of Christ!” The Persians condemned him with the words “If he hopes in the Crucified One, then he also is fit to suffer crucifixion!” They crucified him and shot him with arrows. His last words were “Into Thy hands, O Lord, I commit my spirit!” He died on the cross in 457. That night Christians took his body down from the cross and buried it in secret. Some years later King Vakhtang translated his relics from Tsromi to Nikozi and laid them in the cathedral he had built there, and he built churches in his honour at Ujarma and Samgori. He is the first martyr of the Church of Georgia. (Archpriest Zakaria Machitadze, The Lives of the Georgian Saints)