Isaiah 37.33-38.6
(6th Hour)
33De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: „El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
34Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul,
35căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!”
36Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.
37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive.
38Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.
1În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”
2Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
3„Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.
4Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:
5„Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.
6Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”
Genesis 13.12-18 (Vespers)
12Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
14Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
15căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.
16Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
17Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da.”
18Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.
Proverbs 14.27-15.4 (Vespers)
27Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. –
28Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. –
29Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. –
30O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. –
31Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. –
32Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. –
33Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. –
34Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. –
35Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui.
1Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.
2Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. –
3Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. –
4Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. –