Galatians 3.8-12 (Epistle)

8Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” 9Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” 11Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” 12Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”

Galatians 3.8-12 (Epistle, Saturday before Nativity)

8Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” 9Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” 11Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” 12Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”

Luke 14.1-11 (Gospel)

1Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. 2Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. 3Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” 4Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. 5Pe urmă le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” 6Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe. 7Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis: 8„Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine, 9şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el să vină să-ţi zică: „Dă locul tău omului acestuia.” Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă. 10Ci, când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat.”

Luke 13.18-29 (Gospel, Saturday before Nativity)

18El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? 19Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.” 20El a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? 21Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.” 22Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim. 23Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: 24„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. 25Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.” 26Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.” 27Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.” 28Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. 29Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.

Holy Martyr Sebastian and those with him (287)

He grew up in Milan and became an army officer, where he distinguished himself so well that the Emperor Diocletian made him captain of the Praetorian Guard not suspecting that Sebastian was a Christian. In Rome, while fulfilling the duties of a courtier, he used his position to comfort and encourage his imprisoned fellow-Christians. By his labors and example he brought many to faith in Christ, including Chromatius, the Prefect in charge of persecuting the Roman Christians.

Sebastian had upheld two brothers, Mark and Marcellinus, who were awaiting execution for their faith. When the day of execution came, their father Tranquillinus, who had been a pagan but through Sebastian’s example had converted, presented himself to Chromatius and announced that he too was a Christian. His testimony was so powerful that the hard heart of the Prefect was melted, and he himself resolved to become a Christian.

Caius, Bishop of Rome, gathered the new brethren (both men and women — not all of Sebastian’s converts have been mentioned here) to embrace them and baptize them, but also to warn them of their coming Martyrdom. He instructed some to flee the city and others, headed by Sebastian, to remain in Rome, devoting their days to fasting, prayer and thanksgiving as they awaited their death. As the “company of Martyrs” did this, many came to them and were healed of ailments, and many joined them in confessing Christ.

When the time of martyrdom came, each member of the company was subjected to imaginatively cruel tortures before his execution. Sebastian himself was made to witness the deaths of all his companions, then to endure his own trial. He serenely confessed his unshaken faith before Diocletian himself before being taken to the place of execution. There he was tied to a post and made the target of a band of archers until his body bristled with arrows like the quills of a porcupine. He was left for dead, but when Irene, widow of St Castulus, came to bury him, she found him alive and tended his wounds. Amazingly, he recovered, and presented himself once again to the Emperor. Astonished and outraged, the tyrant ordered that Sebastian be beaten to death with clubs and thrown into the city’s sewer. That evening, a pious Christian woman was told in a vision to retrieve his body and bury it in the catacombs. After St Constantine brought peace to the Church, Pope Damasus built a church over the site in the Saint’s honor. For hundreds of years, many miracles were worked there through St Sebastian’s intercessions.

Holy Hieromartyr Modestus I, Archbishop of Jerusalem (634)

His parents were pious Christians from Sebaste in Asia Minor, who died in prison while Modestus was still an infant. The child was raised by pagans, but when he learned that his parents had died for Christ, he secretly became a Christian also. When his adoptive parents died, he traveled to Athens, where he was taken in by a Christian goldsmith and his wife, and became a Christian at the age of thirteen. Modestus’ almsgiving and love for the poor soon earned him renown, but aroused the envy of the goldsmith’s sons, who sold Modestus into slavery during a trip to Egypt. But Modestus was able to bring his new master to faith in Christ and regain his freedom.

Some time later he made a pilgrimage to Jerusalem. The doors of the Church of the Holy Sepulchre opened at his prayers, and the people, taking this as a sign from God, chose Modestus as Archbishop of Jerusalem. (Accounts of his life do not mention his having been anything but a layman before this.) He served his flock tenderly and zealously, encouraging all to abound in spiritual gifts, and working many miracles. His prayers were effective not only in healing the faithful, but even in curing the ailments of their cattle and other animals. For this reason, it is still customary on this day to sprinkle animals pens and stables, and even houses in which pets dwell, with holy water, asking the Saint’s protection.

Saint Modestus served his flock faithfully into old age. According to some accounts he reposed in peace. According to others, in his old age he was delivered up to the pagans by his enemies, and beheaded by them after many torments.