John 20.11-18 (8th Matins Gospel)

11Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. 13„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” 17„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

2 Corinthians 11.31-12.9 (Epistle)

31Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!… 32În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.

33Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor. 1E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. 2Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 3Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie) 4a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. 5Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. 6Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. 7Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. 8De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

Hebrews 13.7-16 (Epistle, St John Kochurov)

7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! 8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Luke 8.26-39 (Gospel)

26Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. 27Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. 28Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.” 29Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustiuri. 30Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. 31Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc. 32Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. 33Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat. 34Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. 35Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica. 36Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci. 37Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors. 38Omul din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: 39„Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

Luke 12.32-40 (Gospel, St John Kochurov)

32Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. 33Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. 34Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. 35Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. 36Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. 37Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. 38Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 40Şi voi, dar, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Holy Apostles Stachys, Apelles, Amplias, Urban, Narcissus and Aristobolus.

They are numbered among the Seventy. All six are mentioned by St Paul in the sixteenth chapter of his Epistle to the Romans. Stachys was appointed Bishop of Byzantium by the Apostle Andrew, and reposed in peace in AD 54. Apelles became Bishop of Heraclea in Asia Minor. Amplias and Urban were made Bishops in Macedonia by St Andrew; both died as Martyrs. Narcissus became Bishop of Athens and died a Martyr. Aristobulus became Bishop of Britain, where he reposed in peace.

New Martyr Nicholas of Chios (1754)

Raised in piety, he worked as a stone-mason until an accident deprived him of his reason and of the power of speech. The local Turkish rulers took advantage of his condition to declare him a Muslim. For years thereafter he was employed as a shepherd until he met a monk named Cyril, who prayed fervently that he be restored to his senses. He was miraculously restored, and almost immediately was filled with the desire to repent and to live only for Christ, devoting himself to prayer, fasting and vigil. Some time later he was falsely suspected of a crime by the (Christian) people of his village, and brought before the Turkish authorities. When he was questioned, he declared ‘I was born a Christian, I was brought up as a Christian, I have never denied Christ for Islam, and I never will deny Him, but will die a Christian.’ For this he was brutally tortured. Many local Christians, including the village priest, feared for their own safety and urged him to deny Christ, but Nicholas only rebuked them and stood firm. After many days of torture he was finally slain by the sword. The Synaxarion tells how a thick darkness fell on the whole island of Chios. When the dismayed Turks burned the Martyr’s body to be rid of this miracle, they were further dismayed when a heavenly scent rose from the flames, revealing the Saint’s entry into eternal glory.