1 Corinthians 4.17-5.5 (Epistle)
17Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.
18Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.
19Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.
20Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
21Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?
1Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.
2Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!
3Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
4În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,
5am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
Luke 5.17-26 (Gospel)
17Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
18Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
19Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.
20Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”
21Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”
22Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre?
23Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
24Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
25Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.
26Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”