Ephesians 3.8-21 (Epistle)

8Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos 9şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; 10pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, 11după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. 12În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. 13Vă rog iarăşi să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.) 14…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, 15din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, 16şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, 17aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, 18să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; 19şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. 20Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,

21a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Luke 8.22-25 (Gospel)

22Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Şi au plecat. 23Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un aşa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. 24Au venit la El, L-au deşteptat şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte. 25Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?”

Holy Martyrs Carpus and Papylus, with Agathodorus and Agathonica (251)

Saint Carpus was Bishop of Thyatira, and Papylus was his deacon. In the reign of the Emperor Decius, both were arrested as Christians and put to torture. Agathodorus their servant and Agathonica, Papylus’ sister, willingly followed after them and voluntarily confessed Christ also. After many sufferings, all four were beheaded.

Holy Martyr Zlata (Chryse) (1796)

“Born in the village of Slatina in the Meglin region [of Bulgaria], of poor peasants who had three other daughters, St Zlata was a meek and devout girl, wise with Christ’s wisdom and golden (‘zlata’ means ‘gold’) not only in name but also in her God-fearing heart. When Zlata went out one day to get water, some shameless Turks seized her and carried her off to their house. When one of them urged her to embrace Islam and become his wife, Zlata answered fearlessly: ‘I believe in Christ, and know Him alone as my bridegroom; I shall never deny Him even if you put me to a thousand tortures and cut me into pieces.’ Her parents and sisters then arrived, and said to her: ‘O our daughter, have mercy on yourself and us. Deny Christ publicly, that we can all be happy. Christ is merciful; He will forgive your sin, committed under the pressure of life.’ Her poor parents and kinsfolk wept bitterly. But Zlata’s heroic soul would not be overcome by devilish seduction. She replied to her parents: ‘When you urge me to deny Christ, the true God, you are no longer parents or sisters to me; I have the Lord Jesus Christ as father, the Mother of God as mother and, for brothers and sisters, the saints.’ Then the Turks threw her into prison, where she lay for three months, and they took her out every day and flogged her until her blood flowed onto the ground. Finally, they hanged her upside-down and made a fire to choke her to death with the smoke. But God was with Zlata, and gave her strength in her suffering. At the very end, they hanged her from a tree and cut her into small pieces. Thus this martyr-maiden gave her soul into God’s hands, and entered into the realm of Paradise, in 1796. Pieces of her relics were taken by Christians to their homes, that they might bring a blessing to them.” (Prologue)