Ephesians 2.19-3.7 (Epistle)
19Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, 20fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. 1Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor… 2(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi. 3Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte. 4Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, 5care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. 6Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, 7al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.