Galatians 1.1-10, 20-2.5 (Epistle)

1Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi, 2şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei: 3Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos! 4El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. 5A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. 6Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. 7Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. 8Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 9Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! 10Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos. 20În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. 21După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. 22Şi eram încă necunoscut la faţă bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea. 23Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.”

24Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea. 1După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit. 2M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur 4din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; 5noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

Mark 5.1-20 (Gospel)

1Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor. 2Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat. 3Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. 4Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. 5Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre. 6Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat 7şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” 8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!” 9„Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.” 10Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela. 11Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau. 12Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” 13Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare. 14Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. 15Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat. 16Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii. 17Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor. 18Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. 19Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” 20El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

Hieromartyr Anthimos, bishop of Nicomedia, and those with him (303-304)

“After the death of the 20,000 Martyrs of Nicomedia (see Dec. 28), their Bishop Anthimos fled to a certain village to care for his remaining flock. The Emperor Maximian sent men in search of him. When they found him, he promised to show Anthimos to them, but first took them in as guests, fed them, and only then made himself known to them. Amazed at his kindness, the soldiers promised him to tell Maximian that they had not found him. But Anthimos went willingly with them, and converting them by his admonitions, baptized them on the way. He boldly confessed his Faith before Maximian, and after frightful tortures was beheaded in the year 303 or 304.” (Great Horologion)

Our Holy Father Theoctistus, Fellow Ascetic of St Euthymius (451), is also commemorated today. A faithful disciple of St Euthymius, he was abbot of St Euthymius’ monastery in Palestine until his repose in peace at the age of ninety.

Holy Martyr Basilissa (309)

She lived near Nicomedia during the great persecution by the Emperor Diocletian. Though she was only nine years old, she was arrested and brought before Alexander, the Governor of Bithynia. When she fearlessly proclaimed her faith in Christ, the Governor had her stripped and beaten, but she only gave thanks to God. Enraged at the steadfastness of a mere child, the Governor ordered her chained and plunged head-first into boiling pitch, then cast into a blazing furnace, then thrown to the lions. Through all these torments she was miraculously preserved. Astonished at the wonders that he beheld, Alexander fell at Basilissa’s feet and confessed that he too believed that Christ is the Savior. He was baptized by the Bishop of Nicomedia and died not long afterward. Basilissa went into the wilderness outside the city to give thanks to God for her endurance under torture and to ask Him to receive her soul in peace. While praying in this way, she entered into her rest.

Our Holy Father Joannicius, Archbishop and first Patriarch of Serbia (1354)

“Born in Prizrem, he served as first secretary to King Dušan. He became Archbishop in 1339, and in 1346 was raised to the rank of Patriarch. He was a zealous pastor, and brought order to the Serbian Church, being ‘a great upholder of the Church’s laws’. He entered into rest on September 3rd, 1349, and his relics are preserved at Pec´.” (Prologue)