Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers, Athanasius)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers, Athanasius)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers, Athanasius)

Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers, Sergius)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Proverbs 10.31-11.12 (Vespers, Sergius)

31Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –

32Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi. 1Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută. 2Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. 3Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. 4În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 5Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. 6Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. 7La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. 8Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. 9Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. 10Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. 11Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – 12Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers, Sergius)

Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Romans 10.1-10 (Epistle)

1Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. 2Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. 4Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. 5În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. 6Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.) 7Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.) 8Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,

Galatians 5.22-6.2 (Epistle, either Saint)

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Matthew 8.28-9.1 (Gospel)

28Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. 29Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” 30Departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau. 31Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” 32„Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape. 33Porcarii au fugit şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii.

34Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor. 1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.

Luke 6.17-23 (Gospel, either Saint)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

St Athanasius of Mt Athos (1003) and his six disciples

Born in Trebizond, he was educated in Constantinople, then entered into ascetic life. Seeking greater reclusion, he went to the Holy Mountain to live in silence. But many others gathered around him, and in time he was forced to build the monastery known as the Great Lavra. As construction was being planned, he beheld the Mother of God, who miraculously brought forth water from a rock near the site, and promised him that she would be the abbess of his monastery. He died when the newly-constructed dome of the monastery collapsed while he and six of his brethren were working on it.

Uncovering of the Relics (1422) of St Sergius of Radonezh (1392)

For his life, see September 25.

Martyrdom of St Elizabeth Romanov and Nun Barbara (1918)

Grand Duchess Elizabeth was a grand-daughter of Queen Victoria of England and the older sister of the Empress Alexandra (July 4). After marrying Grand Duke Sergei she converted to the Orthodox faith, though this was not required by her position. After her husband was assassinated in 1905, she took monastic vows and withdrew from the world, founding the Convent of Saints Mary and Martha. There she served as superior, devoting her time to prayer, fasting, and caring for the sick and the poor.

During the Russian Revolution, she was seized by the God-hating Bolsheviks and taken to the Urals, where she and several with her were martyred by being thrown alive down an abandoned mine-shaft. When the fall did not kill them, soldiers threw grenades down the shaft to complete their work. Saint Elizabeth was singing the Cherubic Hymn when she died.

The Nun Barbara, her cell-attendant, voluntarily followed St Elizabeth into exile and received martyrdom with her. Their relics were recovered and taken at great risk to China, then to Jerusalem, where they were deposited in the Convent of St Mary Magdalene. When their reliquaries were opened in 1981, their bodies were found to be partly incorrupt, and gave off a sweet fragrance.

Footnote: After the assassination of her husband in Moscow, Grand Duchess Elizabeth had a cross erected at the site of his death, bearing the inscription “Father, forgive them, for they know not what they do.” After the revolution, the cross remained standing through the devotion of the people of Moscow to St Elizabeth, until it was personally torn down by Lenin.

Our Holy Father the New Martyr Cyprian (1679)

“Born in the village of Klitzos in Epirus, Cyprian went off to the Holy Mountain after the death of his devout parents. He became a monk there and gave himself to asceticism in a cell near the monastery of Koutloumousiou. He heaped labour upon labour on himself, asceticism upon asceticism, until he came to be known and respected all over the Holy Mountain. But he was not satisfied. He was tormented by the thought that he could not be saved but by martyrdom for Christ. He therefore left the Holy Mountain and went to Salonica, appeared before the Pasha of Salonica and urged him to discard the false, Mohammedan faith and receive the true Faith of Christ. The Pasha ordered that he be whipped and driven out of the city. Dissatisfied with such little suffering for Christ, Cyprian went to Constantinople and wrote a letter to the Grand Vizier in which he set down the falseness of Mahomet and the truth of Christ the Lord. The enraged Vizier sent him to Sheik ul-Islam, and the latter heard all that Cyprian had to say, then ordered that he be beheaded. Cyprian was filled with joy beyond measure, and went to the scaffold as to his wedding. Thus this godly man suffered for Christ on July 5, 1679, and fulfilled his strong desire.” (Prologue)