17 Iunie 2026
Wednesday of the 3rd week after Pentecost

Apostles Fast

Commemorations

Martyrs Manuel, Sabael, and Ismael of Persia (362)
Our Holy Father Botolph, Abbot of the Monastery of Ikanhoe (680)

Scripture Readings

Romans 8.2-13 (Epistle)

2În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. 3Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 5În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. 6Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. 7Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. 8Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. 9Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. 11Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. 12Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. 13Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Matthew 10.16-22 (Gospel)

16Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. 17Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. 18Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. 19Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; 20fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. 21Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. 22Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Commemorations

Martyrs Manuel, Sabael, and Ismael of Persia (362)

“The holy Martyrs Manuel, Sabel, and Ishmael, Persians by race and brethren according to the flesh, were sent by the Persian King as ambassadors to Julian the Apostate to negotiate a peace treaty. While with him at a place near Chalcedon, they refused to join him in offering sacrifice to his idols. Scorning the immunity universally accorded ambassadors, he had them slain in the year 362. This was a cause of the war with Persia in which Julian perished miserably the following year.” (Great Horologion)

Our Holy Father Botolph, Abbot of the Monastery of Ikanhoe (680)

‘Saint Botolph was born in Britain about the year 610 and in his youth became a monk in Gaul. The sisters of Ethelmund, King of East Anglia, who were also sent to Gaul to learn the monastic discipline, met Saint Botolph, and learning of his intention to return to Britain, bade their brother the King grant him land on which to found a monastery. Hearing the King’s offer, Saint Botolph asked for land not already in any man’s possession, not wishing that his gain should come through another’s loss, and chose a certain desolate place called Ikanhoe. At his coming, the demons inhabiting Ikanhoe rose up against him with tumult, threats, and horrible apparitions, but the Saint drove them away with the sign of the Cross and his prayer. Through his monastery he established in England the rule of monastic life that he had learned in Gaul. He worked signs and wonders, had the gift of prophecy, and “was distinguished for his sweetness of disposition and affability.” In the last years of his life he bore a certain painful sickness with great patience, giving thanks like Job and continuing to instruct his spiritual children in the rules of the monastic life. He fell asleep in peace about the year 680. His relics were later found incorrupt, and giving off a sweet fragrance. The place where he founded his monastery came to be called “Botolphson” (from either “Botolph’s stone” or “Botolph’s town”) which was later contracted to “Boston.”’ (Great Horologion)