Orthodox Calendar

29 Mai 2026
Friday of the 7th Sunday of Pascha

Fast — Wine and Oil are Allowed

Feasts

  • Leavetaking of Ascension

Commemorations

  • Virgin-martyr Theodosia of Tyre (308)
  • Commemoration of the First Ecumenical Council (325)
  • The Fall of Constantinople (1453); "Blessed Constantine XII, last of the Byzantine emperors, martyred by the Turks (1453)"

Scripture Readings

Acts 27.1-44 (Epistle)

1După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. 2Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic. 3A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei. 4După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. 7Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. 9Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi 10şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” 11Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel. 12Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. 16Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre. 17După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt. 18Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei. 20Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. 22Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei. 23Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte 24şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” 25De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. 26Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” 27În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. 29De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă. 30Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei, 31Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” 32Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos. 33Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. 34De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.” 35După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat. 37În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. 39Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. 40Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. 41Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;

44iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

John 17.18-26 (Gospel)

18Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. 20Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. 21Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – 23Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. 24Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

26Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”

Commemorations

Virgin-martyr Theodosia of Tyre (308)

During the persecutions of the Emperor Maximian, the virgin Theodosia came to comfort a group of Christians who were standing before the governor of Caesarea in Palestine. When she encouraged them not to shun martyrdom, she too was brought before the judge, who ordered that a stone be tied around her neck and that she be thrown into the sea; but angels carried her to shore unharmed. The judge then ordered that she be beheaded. The night that the sentence was carried out, Theodosia appeared to her parents, surrounded by heavenly light and accompanied by other virgin martyrs, and said, ‘Do you see how great is the glory and grace of my Christ, of which you wished to deprive me?’ (Her parents, wishing to preserve her from martyrdom, had tried to prevent her from confessing Christ).

Commemoration of the First Ecumenical Council (325)

The council was called by the Emperor Constantine the Great and held in Nicea in 325. The teaching of the Alexandrian priest Arius — that Christ is not co-eternal with the Father, but is His divine creation — was attracting many followers throughout the empire, and the Emperor wished for a statement of correct doctrine from the Church. Present at the council were 318 holy hierarchs, including St Nicholas of Myra, St Athanasius the great, and St Spyridon. The council clearly condemned the Arian heresy, formulated the first version of the Symbol of Faith (often called the Nicene Creed), and propounded twenty canons. The Fathers of the Council are commemorated on the Sunday after Ascension.

The Fall of Constantinople (1453); "Blessed Constantine XII, last of the Byzantine emperors, martyred by the Turks (1453)"

On this date in 1453, Constantinople, the capital city of the Christian world, was sacked by the forces of Sultan Mehmet (Mohammed) II, bringing it under Turkish rule, where it remains to this day.

Constantine XII, the last Byzantine Emperor, died defending the city. Sources are sharply divided as to whether he is to be counted as a Christian Martyr. The designation “Blessed Constantine”, above, is from the St Herman Calendar, whose compilers cite Russian martyrologies which list him as a saint. However, the Prologue cites the fall of Constantinople while pointedly omitting any praise of Constantine. He accepted (and never publicly renounced) the false “union” of Florence, and so is counted by some as a heretic. Many Orthodox Christians, including many of the people of Constantinople, saw the city’s fall as divine retribution for the Empire’s acceptance of the union.

Before his death the Emperor donned soldier’s armor and helped to man the ramparts of the City; his body was never found. Though various legends abound, the most likely explanation is that he died with many other defenders and was cast with them into a common grave.