Acts 12.25-13.12 (Epistle)

25Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu. 1În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. 2Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” 3Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. 4Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru. 5Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. 6După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu cu numele Bar-Isus, 7care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă. 9Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el 10şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână. 12Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.

John 8.51-59 (Gospel)

51Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” 52„Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii, de asemenea, au murit, şi Tu zici: „Dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” 53Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât prorocii, care, de asemenea, au murit? Cine Te crezi Tu că eşti?” 54Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; 55şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui. 56Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” 57„N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” 58Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

59La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

Our Fathers among the Saints Epiphanios, bishop of Cyprus (403) and Germanos, Archbishop of Constantinople (740)

Saint Epiphanios was born a Jew in Palestine, but he and his sister came to faith in Christ and were baptized together. Epiphanios gave all his possessions to the poor and became a monk. He knew St Hilarion the great (October 31), and traveled among the monks of Egypt to learn their ways and wisdom. The fame of his virtue spread so widely that several attempts were made to make him bishop, first in Egypt, then in Cyprus. Whenever Epiphanios heard of these plans, he fled the area. He was finally made bishop by means of a storm: told to go to Cyprus, he took ship instead for Gaza, but a contrary wind blew his ship directly to Cyprus, where “Epiphanios fell into the hands of bishops who had come together to elect a successor to the newly-departed Bishop of Constantia, and the venerable Epiphanios was at last constrained to be consecrated, about the year 367.” (Great Horologion). He guarded his flock faithfully for the remainder of his life, working many miracles, defending the Church against the Arian heresy, and composing several books, of which the best-loved is the Panarion (from the Latin for ‘bread-box’), an exposition of the Faith and an examination of eighty heresies. He was sometimes called the ‘Five-tongued’ because he was fluent in Hebrew, Egyptian, Syriac, Greek, and Latin.

Saint Germanos was the son of a prominent family, in Constantinople. He became Metropolitan of Cyzicus, then was elevated to the throne at Constantinople in 715. It was he who baptized the infant Constantine, who for his whole life was nicknamed “Copronymos” because he defecated in the baptismal font (though he was neither the first nor the last infant to do so). At this incident, Patriarch Germanos is said to have prophesied that the child would one day bring some foul heresy upon the Church, which he did, becoming a notorious iconoclast as emperor. Germanos openly opposed the decree of the Emperor Leo the Isaurian which began the persecution of the holy icons. For this he was deposed and driven into exile in 730. He lived the rest of his life in peace. Saint Germanos is the composer of many of the Church’s hymns, notably those for the Feast of the Meeting in the Temple.

These two Saints are always commemorated together.