Isaiah 4.2-5.7 (6th Hour)

2În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. 3Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim. 4După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, 5Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,

6o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii. 1Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. 2I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. 3„Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! 4Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? 5Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; 6o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.” 7Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!

Genesis 3.21-4.7 (Vespers)

21Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. 22Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” 23De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.

24Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. 1Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. 3După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. 6Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”

Proverbs 3.34-4.22 (Vespers)

34Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

35Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea. 1Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi; 2căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădaţi învăţătura mea. 3Căci când eram încă fiu la tatăl meu şi fiu gingaş şi singur la mama mea, 4el mă învăţa atunci şi-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele şi vei trăi! 5Dobândeşte înţelepciune, dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele. 6N-o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte-o, şi te va ocroti! 7Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. 8Înalţă-o, şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa. 9Ea îţi va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească.” 10Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi. 11Eu îţi arăt calea înţelepciunii, te povăţuiesc pe cărările neprihănirii. 12Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni. 13Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viaţa ta. 14Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi! 15Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o şi treci înainte! 16Căci ei nu dorm dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă; 17căci ei mănâncă pâine nelegiuită şi beau vin stors cu sila. 18Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. 19Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni. 20Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! 21Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! 22Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.

Hieromartyr Theodotus, bishop of Cyrenia (326)

Known for his wisdom and virtue, he was chosen as Bishop of Cyrenia on the island of Cyprus. When a persecution broke out against the Christians under the Emperor Licinius, Theodotus was arrested and subjected to many tortures. His torturer Sabinus urged him repeatedly to renounce Christ and worship the idols, but Theodotus replied, ‘If you knew the goodness of my God, who, it is my hope, will by these brief tortures make me worthy of eternal life, you would wish to suffer for Him as I do.’ The pagans then drove nails into his body, for which he thanked God. Believing that his death was approaching, he calmly gave counsel and instruction to the Christians around him. By God’s providence, an order came from the new Emperor Constantine to free all Christians who were being held for the sake of Christ. Thus Theodotus was freed and, though greatly weakened by his torments, served his flock faithfully for two more years before reposing in peace.

The Four Hundred and Forty Martyrs of Lombardy (579)

Forty of them were beheaded in one place in Lombardy (in Italy) because they refused to eat food offered to idols. Another four hundred were massacred because they refused to join with the Lombard pagans’ practice of dancing around a goat’s head that had been brought for sacrifice to the idols. Their deaths are recorded by St Gregory the Dialogist (Gregory the Great).

We sometimes imagine that the Roman Empire converted almost overnight to Christianity during the reign of St Constantine the Great. This incident, more than two hundred years into Europe’s ‘Christian era’, reminds us that the progress of the Faith among the people was often slow and halting, and that paganism remained a force for many centuries.

Holy Martyr Euthalia (257)

She was a pagan maiden living in Sicily with her mother (also named Euthalia) and her brother Sermilianus. When Euthalia’s mother became ill with an issue of blood, the holy martyrs Alphius, Philadelphus and Cyrinus (May 10) appeared to her in a dream and told her that she would only be healed if she were baptised in the name of the Lord Jesus Christ. Heeding the dream, she believed, was baptized, and was healed. Her daughter Euthalia, seeing this wonder, was also baptised. Sermilianus, despising and hating the Christian faith, first mocked his mother and sister for their conversion, then threatened them. The mother fled the house in fear. Euthalia remained, saying to her brother ‘I am a Christian, and have no fear of death.’ The cruel Sermilianus persecuted her more and more harshly until finally, enraged by the futility of his threats, he beheaded his own sister by his own hand, unknowingly procuring for her a crown of eternal glory. “And thus in this example were fulfilled the words of Christ that He was bringing a sword among men which would divide those of one blood but not those of one faith (Matt. 10:34-35).” (Prologue)