1 John 4.20-5.21 (Epistle)

20Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

21Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său. 1Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. 2Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. 3Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; 4pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. 5Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. 7(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.) 8Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor. 9Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. 10Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. 11Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. 13V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică. 14Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 15Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 16Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. 17Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte. 18Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. 19Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău. 20Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. 21Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.

Mark 15.1-15 (Gospel)

1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat. 2Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. 3Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. 4Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!” 5Isus n-a mai dat niciun răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. 6La fiecare praznic al Paştilor, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. 7În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. 8Norodul s-a suit şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea întotdeauna. 9Pilat le-a răspuns: „Voiţi să vă slobod pe Împăratul iudeilor?” 10Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mâna lui. 11Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba. 12Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?” 13Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!” 14„Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!” 15Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.

St Meletios, archbishop of Antioch (381)

Our holy father Meletios, an Armenian by birth, became archbishop of Antioch at the height of the Arian controversy. Though he was appointed by influential Arians who thought that he shared their views, as soon as he was raised to the throne he began to preach the consubstantiality of the Son with the Father. “At this, the archdeacon, an Arian, put his hand over the bishop’s mouth; Meletios then extended three fingers towards the people, closed them, and extended one only, showing by signs the equality and unity of the Trinity. The embarrassed archdeacon then seized his hand, but released his mouth, and Meletios spoke out even more forcibly in defense of the Council of Nicea” (Great Horologion). It was St Meletios who ordained St John Chrysostom reader and deacon in Antioch. He presided at the Second Ecumenical Council in 381. At his repose, St Gregory of Nyssa gave his funeral oration, lamenting: “Our Elijah has been caught up, and no Elisha is left behind in his place.”

St Alexis, metropolitan of Moscow and wonder-worker of all Russia (1378)

He was born early in the 14th century to a family of court dignitaries in Moscow. Despite a fine education, he was not drawn to worldly success and became a monk at the age of twenty. In time Alexis was consecrated Bishop of Vladimir, then Metropolitan of Moscow, at that time the highest rank in the Russian church (which was still under the Patriarchate of Constantinople). Russia was then under the cruel domination of the Tatars. Saint Alexis traveled twice to the Golden Horde, where the Tatar Khan kept court. On his first visit (1359), he healed the Khan’s wife of a blindness which had afflicted her for three years — a miracle that did much to soften the Tatars’ treatment of their Russian vassals, and to preserve the liberty of the Church.

His ceaseless labors in the world did not deprive the Saint of his love for monasticism: he conferred with holy monks at every opportunity, and founded many new monasteries. As he neared the end of his life he tried without success to persuade his friend St Sergius of Radonezh (September 25) to succeed him. He reposed in peace in 1378. His incorrupt relics are venerated in the Cathedral of the Theophany in Moscow.