1 John 3.21-4.6 (Epistle)

21Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. 22Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 23Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.

24Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. 1Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. 2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; 3şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. 4Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 5Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Mark 14.43-15.1 (Gospel)

43Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni. 44Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” 45Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult. 46Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins. 47Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea. 48Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. 49În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” 50Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. 51După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el; 52dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală. 53Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii. 54Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului. 55Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna. 56Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. 57Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: 58„Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” 59Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. 60Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?” 61Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” 62„Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” 63Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea. 65Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme. 66Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. 67Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!” 68El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul. 69Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” 70Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.” 71Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”

72Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă. 1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat.

Hieromartyr Blaise, bishop of Sebaste (316)

He was born in the province of Armenia, and was a physician by profession. Such was his reputation for holiness that his fellow-citizens elected him Bishop of Sebaste in eastern Anatolia. Though there were few Christians in that pagan city, the bishop labored tirelessly for his flock, encouraging them to stand firm during the fierce persecutions then raging, and visiting the martyrs in prison.

When the city was stripped of Christians, all of whom had fled or been killed, the bishop, already an old man, withdrew to a cave on Mount Argea and devoted himself entirely to prayer. As they often do, the wild beasts sensed his sanctity, and gathered around the cave, waiting quietly for him to give his blessing or heal their injuries and ailments.

The persecutors, who had not stopped hunting for the bishop, eventually found his cave, and were amazed to find it like a second Eden, with lions, tigers, bears and wolves grazing peacefully around it. The Saint greeted them cheerfully and told them that he knew from a vision that they were coming for him.

As Blaise was taken back to Sebaste, the peace and gentleness that seemed to radiate from the Saint were enough in themselves to turn many pagan bystanders to faith in Christ. Diseases of men and animals were cured as he walked by. One mother brought him her child, who was choking on a fishbone. The Saint put his hand down the child’s throat, took out the fishbone, and prayed to the Lord to restore him to full health. (For this reason he is invoked in the West for the cure of throat ailments).

At his trial, the holy bishop fearlessly confessed Christ and scorned the idols, for which he was savagely beaten with rods and thrown into a dungeon. Seven women and two of their children were imprisoned with him. The women were slain first after many tortures. The Synaxarion continues, “Having failed in his efforts to break Saint Blaise’s resolve, Agricolaus [the governor] condemned him to be drowned in the lake. The holy Martyr made the sign of the Cross at the water’s edge and began walking across the surface of the lake as the Saviour had done on the Sea of Galilee. On reaching the middle, he invited the pagans to join him, if they believed they could trust themselves to their gods. Sixty-eight of them took up the challenge and drowned, while a bright angel appeared and invited the Saint to return to the shore in order to receive the crown of glory.” Then Blaise and the two young children were beheaded together.

Saint Blaise is one of the most-venerated holy healers in both the East and the West. He is called upon for protection from wild beasts, and for the healing of every kind of ailment. His head is kept at the Monastery of Konstamonitou on Mount Athos.

St Theodora the Empress (867)

Theodora was the wife of Emperor Theophilus the Iconoclast, but secretly revered the icons, and protected others who did, until the emperor’s death. Upon his death, she quickly restored veneration of icons to churches throughout the empire, the event celebrated on the upcoming Sunday of Orthodoxy, the first Sunday of the Great Fast. She ruled wisely as regent for the young emperor Michael for fifteen years: she is said to have initiated the mission of Sts Cyril and Methodios to the Slavs. Before Michael III reached his majority, he was prevailed upon by Bardas, Theodora’s brother, to depose her and send her to a monastery, where she finished her life in peace and holiness.

When Constantinople fell, her incorrupt relics were taken to Corfu along with those of St Spyridon. They are still venerated there.

There is a much-debated story that, when Theophilus was dying, the Empress, moved by compassion for him, brought an icon of the Mother of God out of hiding and laid it on his face; and that Theophilus, coming to himself, kissed the holy icon and confessed the true Faith before giving up his soul. Other accounts say that the Emperor died in heresy. It seems possible that the holy Empress circulated the story to ensure that her departed husband would be remembered in the Church’s prayers.

Venerable Demetrius of Priluki (1392)

He entered monastic life as a youth and was a disciple of St Sergius of Radonezh. After years of monastic obedience he was ordained to the priesthood, then founded a monastery on the shores of Lake Priluki, whose rule followed that of the Lavra of St Sergius. Saint Demetrius, who was exceptionally handsome, always concealed his face behind his monastic veil and never conversed with women. Once a noblewoman, driven by curiosity, managed to catch sight of his face in church. She immediately fell paralyzed to the ground. The Saint asked her ‘My child, why did you want to gaze at the face of a sinner who has long been dead to the world?’ He then gave her some words of instruction in the spiritual life and sent her away healed.

In time St Demetrius became so renowned in Russia that the flow of visitors burdened him and he retreated to an uninhabited area to live as a hermit, until he was found out and made abbot of a nearby monastery. He kept a constant fast, living only on prosphora and water. In his own lifetime the Saint was known for his gift of prophecy, his care for the poor, and his healings. Once his brother sought his blessing to trade with the pagans in the far north. He made a good profit there and asked for a blessing to return. This time the Saint would not give his blessing, but his brother went anyway, and was killed by pagans.

Toward the end of his life St Demetrius withdrew into solitude in his cell. One day the brethren noticed a wonderful aroma of incense coming from his cell and knew that he had departed this life for heaven. After his repose he continued to work countless miracles, healing illnesses (especially the plague), and driving away invaders.