Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Proverbs 10.31-11.12 (Vespers)

31Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –

32Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi. 1Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută. 2Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. 3Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. 4În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 5Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. 6Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. 7La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. 8Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. 9Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. 10Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. 11Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – 12Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Ephesians 6.10-17 (Epistle)

10Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. 11Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. 16Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Hebrews 13.17-21 (Epistle, St Nicholas)

17Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Luke 17.12-19 (Gospel)

12Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, 13şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” 14Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi. 15Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. 16S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean. 17Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt? 18Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” 19Apoi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.”

Luke 6.17-23 (Gospel, St Nicholas)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

Our Father among the Saints Nicholas the Wonderworker, Archbishop of Myra (345)

Our beloved holy Father Nicholas is, along with St George (and second to the All-holy Theotokos), probably the best-loved Saint of the Church. His numberless miracles through the ages, on behalf of the countless Christians who have called on him, cannot be told.

He was born in Lycia (in Asia Minor) around the end of the third century, to pious Christian parents. His love of virtue, and his zeal for observing the canons of the Church, were evident from his infancy, when he would abstain from his mother’s breast every Wednesday and Friday until the evening. From early youth he was inclined to solitude and silence; in fact, not a single written or spoken word of the Saint has come down to us. Though ordained a priest by his uncle, Archbishop Nicholas, he attempted to withdraw to a hermit’s life in the Holy Land; but he was told by revelation that he was to return home to serve the Church publicly and be the salvation of many souls.

When his parents died, he gave away all of his inheritance to the needy, and thereafter almsgiving was his greatest glory. He always took particular care that his charity be done in secret. Perhaps the most famous story of his open-handedness concerns a debt-ridden man who had no money to provide dowries for his daughters, or even to support them, and in despair had resolved to give them into prostitution. On three successive nights the Saint threw a bag of gold into the window of the man’s house, saving him and his daughters from sin and hopelessness. The man searched relentlessly to find and thank his benefactor; when at last he discovered that it was Nicholas, the Saint made him promise not to reveal the good deed until after he had died. (This story may be the thin thread that connects the Saint with the modern-day Santa Claus).

God honored his faithfulness by granting him unparalleled gifts of healing and wonderworking. Several times he calmed storms by his prayers and saved the ship that he was sailing in. Through the centuries he has often done the same for sailors who call out to him, and is considered the patron of sailors and all who go to sea.

He was elected Bishop of Myra not long before the great persecutions under Diocletian and Maximian (c. 305), and was put in prison, from which he continued to encourage his flock in the Faith. When the Arian heresy wracked the Church not long after Constantine came to the throne, St Nicholas was one of the 318 Bishops who gathered in Nicea in 325. There he was so incensed at the blasphemies of Arius that he struck him on the face. This put the other bishops in a quandary, since the canons require that any hierarch who strikes anyone must be deposed. Sadly, they prepared to depose the holy Nicholas; but in the night the Lord Jesus and the most Holy Theotokos appeared to them, telling them that the Saint had acted solely out of love for Truth, not from hatred or passion, and that they should not act against him.

While still in the flesh, he sometimes miraculously appeared in distant places to save the lives of the faithful. He once saved the city of Myra from famine by appearing to the captain of a ship full of grain, telling him to take his cargo to the city. He appeared in a dream to Constantine to intercede for the lives of three Roman officers who had been falsely condemned; the three grateful soldiers later became monks.

The holy bishop reposed in peace around 345. His holy relics were placed in a church built in his honor in Myra, where they were venerated by throngs of pilgrims every year. In 1087, after Myra was conquered by the Saracens, the Saint’s relics were translated to Bari in southern Italy, where they are venerated today. Every year, quantities of fragrant myrrh are gathered from the casket containing his holy relics.

New Martyr Nicolas Karamos of Smyrna (1657)

He was a Christian living in Smyrna under Ottoman rule. One day he lost his temper in an argument and exclaimed that he would “turn Turk” before he would give way in the dispute. Immediately, some Turks watching the argument seized Nicolas and brought him before the judge to honor his promise. Nicolas, who had come to his senses, declared ‘If it please God, I will never deny my Lord Jesus Christ, the true God who will come to judge the living and the dead.’ The judge had the humble confessor flogged and tortured through thirty-six days, but he remained firm in his confession of Christ, despite even the tears of his mother and his wife. Finally, the judge had him hanged on March 19 1657. His torments and faithfulness were seen by some Western visitors; so moved were they that they recovered his body from the sea (where it had been cast after hanging) and took it to Europe.

St Maximus, Metropolitan of Kiev & Vladimir (1305)

He was one of the bold Confessors who opposed the false Union of Lyons perpetrated by the Emperor Michael VIII in 1274. In 1283 he became Metropolitan of Kiev (and thus of the whole Russian Church). At that time the Principality of Kiev had been reduced to ruins by the Tatar invaders. Saint Maximus received a revelation from God that he should transfer the metropolitanate from Kiev to Vladimir. On the night following the move to Vladimir, the Most Holy Theotokos appeared to the Saint, saying ‘You have done well, Maximus my servant, in coming to live in my city!’ She then put a mantle on his shoulders which he found when he awoke.

Saint Maximus reposed in peace in 1305. His body, interred in the Cathedral of Vladimir, was found to be incorrupt in the nineteenth century.