1 Timothy 1.18-20, 2.8-15 (Epistle)

18Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună 19şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

20Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. 8Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. 9Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, 10ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. 11Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. 12Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. 13Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. 14Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

15Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Hebrews 9.1-7 (Epistle, Theotokos)

1Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. 2În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 3după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”. 4El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului. 5Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. 6Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. 7Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

Luke 18.15-17, 26-30 (Gospel)

15I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. 16Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. 17Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.” 26Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” 27Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” 28Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” 29Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, 30şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”

Luke 10.38-42, 11.27-28 (Gospel, Theotokos)

38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. 39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” 41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,

42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” 27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” 28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Holy Great Martyr and Most Wise Catherine of Alexandria and those with her (305)

“Saint Catherine, who was from Alexandria, was the daughter of Constas (or Cestus). She was an exceedingly beautiful maiden, most chaste, and illustrious in wealth, lineage, and learning. By her steadfast understanding, she utterly vanquished the passionate and unbridled soul of Maximinus, the tyrant of Alexandria; and by her eloquence, she stopped the mouths of the so-called philosophers who had been gathered to dispute with her. She was crowned with the crown of martyrdom in the year 305. Her holy relics were taken by Angels to the holy mountain of Sinai, where they were discovered many years later; the famous monastery of Saint Catherine was originally dedicated to the Holy Transfiguration of the Lord and the Burning Bush, but later was dedicated to Saint Catherine.” (Great Horologion) So great was St Catherine’s eloquence that the fifty orators assigned to debate her recognized their error and, as a body, asked for baptism, for which Maximinus condemned them all to death. The Saint was then subjected to torture on a specially-constructed spiked wheel (with which she is usually shown in her icon), but an angel loosed her and miraculously smashed the wheel. Maximinus’ own wife and 200 soldiers, seeing her sufferings and the nobility with which she bore them, were moved to profess their faith in Christ and their yearning to be baptized. All of them were put to death. Finally Catherine herself was led outside the walls of Alexandria and, after a prayer of thanksgiving to God, was beheaded.

Great Martyr Mercurius (ca. 259)

He was born in the province of Asia, to a Scythian who had secretly converted to Christianity. Like his parents, he was a secret follower of Christ, serving as a legionary in the Roman army during the reign of the Emperor Decius. During a campaign, an Angel appeared to him, gave him a sword and told him to go into battle trusting in Christ’s help. Mercurius plunged into battle, fought his way alone through the enemy lines, and reached the barbarian commander Rigas, whom he killed. Upon the death of their chief the barbarians scattered and the victory was won.

The Emperor, hearing of the young soldier’s exploits, promoted him to a position at court. There, lulled by the pleasures and honors of the court, Mercurius forgot his duties to Christ his King. One night the same Angel who had given him the sword appeared to him once again and reminded him of the sword that Christ had given him, an emblem of the battle of martyrdom that he was about to enter. The next day Mercurius, now returned to his senses, refused to offer sacrifice to the gods. When called before the Emperor, he boldly proclaimed Christ and threw off his badges of office. He was thrown in prison and subjected to cruel tortures, all of which he bore with peace and joy, encouraged by the Angel who appeared to him again to offer comfort and encouragement. After long torment he was beheaded in Caesarea in Cappadocia, at the age of twenty-five.