Galatians 2.11-16 (Epistle)

11Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit. 12În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. 13Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. 14Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?” 15Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. 16Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Mark 5.24-34 (Gospel)

24Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea. 25Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. 26Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău. 27A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui. 28Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” 29Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. 30Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” 32El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul. 34Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”

Great Martyr Nicetas the Goth (372)

He was a Goth of noble birth among his people, a disciple of Bishop Theophilus of the Goths, who took part in the First Ecumenical Council. When he confronted Athanaric, the pagan ruler of the Goths, for his persecution of Christians and for his unbelief, Nicetas was cruelly tortured and finally burned to death. Though he died in the flames, his body was brought forth unharmed. His relics were taken by his friend Marianus to Mopsuestia in Cilicia, where a church dedicated to the Saint was built.

Holy Martyr Porphyrius (361).

“An actor, he first mocked at Christians before Julian the Apostate. On one occasion, when he was mimicking the Christian mystery of Baptism, he was dipped into the water, pronouncing the words: ‘In the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit.’ When he emerged from the water, he cried out: ‘Now I am a Christian!’ Everyone thought that this was in jest, as always, but he held firm to it, stopped mocking Christians and finally suffered for Christ. He was beheaded in 361, and entered into the Kingdom of Christ.” (Prologue)

We rightly condemn worship that is purely external; but the life of St Porphyrius reminds us in a striking way that the ‘externals’ of the Faith have a power that can work to convert the heart of man. St Porphyrius used the words of Holy Baptism not only carelessly but mockingly, yet by God’s grace he emerged from the waters truly renewed into Christ.