7 August 2025
Thursday of the 9th week after Pentecost

Dormition Fast

Commemorations

Martyr Dometius of Persia (363) and two disciples
Holy Martyrs Marinus the Soldier and Asterius the Senator (260)
Our Holy Father Or (Horus) of the Thebaid (390)
Our Holy Father Pimen the Much-Ailing (1110)

Scripture Readings

1 Corinthians 14.6-19 (Epistle)

6În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură? 7Chiar şi lucrurile neînsufleţite care dau un sunet, fie un fluier sau o lăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu lăuta? 8Şi, dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 9Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. 10Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese. 11Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine. 12Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii. 13De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. 14Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 15Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. 16Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin”, la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? 17Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte. 18Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. 19Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.

Matthew 20.17-28 (Gospel)

17Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: 18„Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte 19şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.” 20Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. 21El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” 22Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. 23Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” 24Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. 25Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. 26Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; 27şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. 28Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

Commemorations

Martyr Dometius of Persia (363) and two disciples

“Born a pagan in Persia in the time of the Emperor Constantine, he came to know the Christian faith as a young man, forsook his paganism and received baptism. He was so enchanted with the true Faith that he left all worldly things and became a monk in a monastery near the town of Nisibis. He lived among the brethren for some time, then withdrew into silence, going to Archimandrite Urbel […]. Urbel made him a deacon, but, when he wanted to make him a priest, Dometius fled to a distant mountain and settled in a cave there. He attained such perfection through fasting, prayer, vigils and meditation that he was able to heal the sick. When Julian the Apostate came to that place, he heard of Dometius and sent men to wall him up alive in the cave, with two of his disciples. Thus died this saint of God, in 363, and went to the Kingdom of God.” (Prologue). The Great Horologion says that Dometius and his disciples were stoned to death.

Holy Martyrs Marinus the Soldier and Asterius the Senator (260)

Marinus was a soldier in the Roman army, serving in Caesarea in Palestine. During a persecution under the Emperor Gallienus, he was arrested and beheaded for his Christian faith. The senator Asterius, also a Christian, was present at his execution. Asterius took off his senatorial toga, wrapped the martyr’s body in it, and carried the holy body away to bury it. For this he too was beheaded.

Our Holy Father Or (Horus) of the Thebaid (390)

He was a native of Egypt; his name is that of one of the Egyptian gods. He fled to the desert to live as a hermit, but after many years he became a well-known spiritual guide and founded several monastic communities. A first-hand account of him, by Rufinus, says ‘In appearance he is like an angel of God; an old man of ninety with a long snow-white beard. The impression left by his presence is delightful. His gaze is imbued with more-than-human radiance.’ He received communion every day. So detached was he from the world that his disciples once had to remind him that Pascha had come. Hearing this, he went outside, raised his hands to heaven and prayed without ceasing for three days. When he had done he said to his disciples ‘This is the monk’s celebration of Pascha: the lifting up of the mind to unity with God.’ He reposed in peace at a great age.

Our Holy Father Pimen the Much-Ailing (1110)

“He was sickly from his youth, and from his youth desired monasticism. Brought to the Monastery of the Caves for healing, he remained there till his death. He prayed more for sickness than for health. One night, angels appeared to him and tonsured him as a monk, telling him at the same time that he would be sick until his death, and would be healed at that moment. And so it was; he lay sick for twenty years, working wonders even during his lifetime and being possessed of a rare gift of discernment. At the time of his death, he got up from his bed completely healed, immediately prepared his grave and entered into rest in the Lord, in the year 1110.” (Prologue)