John 20.11-18 (8th Matins Gospel)

11Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. 12Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. 13„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” 14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. 15„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” 17„Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

1 Corinthians 1.10-18 (Epistle)

10Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire. 11Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” – 13Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? 14Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, 15pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. 16Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. 17De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. 18Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Matthew 14.14-22 (Gospel)

14Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi. 15Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” 16„N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, „daţi-le voi să mănânce.” 17Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.” 18Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.” 19Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. 20Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri. 21Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 22Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.

Sts Isaac, Dalmatus and Faustus, ascetics of the Dalmatian Monastery, Constantinople (5th c.)

St Isaac is also commemorated May 30; see his life there. St Dalmatus was a soldier in the Imperial army, but along with his son Faustus left all to become a monk at the monastery founded by St Isaac. He was present at the Third Ecumenical Council at Ephesus in 431; there he labored zealously for the Orthodox faith against Patriarch Nestorius. He was made Archimandrite of all the monasteries in Constantinople, and reposed in peace, having lived for more than eighty years.

Holy Myrrh-bearer Salome

She was the mother of the Apostles James and John, the wife of Zebedee, and the daughter of Joseph the Betrothed, who was a widower when he became betrothed to the Mother of God. She was a disciple of the Lord and one of the Myrrh-bearing women who first brought tidings of the Resurrection to the world.

Our Holy Father Antony the Roman (1148)

He was born in Rome in 1086 to wealthy and pious parents. When the Roman Church broke away from the Orthodox around that time, those who continued to uphold Orthodoxy, Antony among them, were persecuted. Antony gave away his worldly possessions and fled to a small rocky island in the sea, where he spent fourteen months in asceticism. During this time, the island miraculously floated like a ship to Novgorod. There, Archbishop Nikita received the young monk and helped him to build a church to the holy Theotokos, which in time became a monastery. St Anthony served there as abbot for many years, reposing in peace in 1148.

Holy Martyr Razhden the Persian, Protomartyr of Georgia (457)

Razhden was of a noble Persian family, and a Zoroastrian. When the holy King Vakhtang Gorgasali of Georgia married Balendukht, the daughter of the Persian king Hormizd III, she took Razhden with her to Georgia. In Kartli he became a Christian, and King Vakhtang gave him an estate and made him a military adviser and commander. Angered that Vakhtang was a Christian, the Persian king Peroz (reigned 457–484) invaded Georgia with an enormous army, and Razhden fought bravely against him. Peroz ordered him taken captive. He was brought bound before the King, who greeted him with feigned tenderness and asked why he had turned from the faith of his fathers; and Razhden declared without fear that Christianity is the only true faith, and Christ the only true Saviour of mankind. Peroz had him beaten without mercy: his teeth were knocked out, he was dragged across jagged rocks, and he was cast into prison in heavy chains.

When the Georgian nobles heard of his sufferings, they came to Peroz and asked him to set Razhden free. Peroz released him on his vow to return. Razhden went to Mtskheta, took leave of his family and of King Vakhtang and, though those who loved him begged him not to, went back to Peroz. When he still would not return to the religion of his fathers, Peroz sent him to the Persian camp at Tsromi, in central Georgia, and secretly ordered its commander to make him renounce Christ or put him to death. To these appeals Razhden replied: “Your flattery and bribes are insulting to me. With joy I am prepared to endure every suffering for the sake of Christ!” The Persians condemned him with the words “If he hopes in the Crucified One, then he also is fit to suffer crucifixion!” They crucified him and shot him with arrows. His last words were “Into Thy hands, O Lord, I commit my spirit!” He died on the cross in 457. That night Christians took his body down from the cross and buried it in secret. Some years later King Vakhtang translated his relics from Tsromi to Nikozi and laid them in the cathedral he had built there, and he built churches in his honour at Ujarma and Samgori. He is the first martyr of the Church of Georgia. (Archpriest Zakaria Machitadze, The Lives of the Georgian Saints)