Genesis 14.14-20 (Vespers, Fathers)

14Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. 15Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. 16A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul. 17După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. 18Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. 19Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

Deuteronomy 1.8-11, 15-17 (Vespers, Fathers)

8Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.” 9În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur. 10Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. 11Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! 15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre. 16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”

Deuteronomy 10.14-21 (Vespers, Fathers)

14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. 15Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. 16Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. 17Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. 21El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii.

Luke 24.12-35 (5th Matins Gospel)

12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate. 13În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” 19„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” 27Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” 33S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” 35Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Romans 10.1-10 (Epistle)

1Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. 2Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. 4Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. 5În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. 6Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.) 7Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.) 8Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,

Hebrews 13.7-16 (Epistle, Fathers)

7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! 8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Matthew 8.28-9.1 (Gospel)

28Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. 29Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” 30Departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau. 31Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” 32„Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape. 33Porcarii au fugit şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii.

34Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor. 1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.

John 17.1-13 (Gospel, Fathers)

1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. 3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. 4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. 6Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – 10tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Synaxis of the Holy Archangel Gabriel

On this day all the many visitations and miracles of the holy Archangel, recorded in Holy Scripture and ever since, are commemorated. This feast duplicates the Synaxis of the Archangel Gabriel that is celebrated on March 26, the day after Annunciation; it is thought that it was added to the calendar here some time in the ninth century, so that it could be celebrated more festively outside of Great Lent.

Holy Martyr Golinduc of Persia (6th c.)

She was a Persian noblewoman during the reign of Chosroës II (590-628). Through a vision of an angel, she came to belief in Christ and received holy baptism; her name in baptism was Maria. Her furious husband reported her to King Chosroës, who had her thrown into a foul dungeon known as Oblivion for eighteen years. During these years she was repeatedly told to renounce Christ and was tormented in many ways. She was thrown to venomous snakes, which refused to harm her. Some lawless young men were sent to her cell to defile her, but God made her invisible to them. Many Persians, amazed and inspired by her patient sufferings, accepted Christ. She was finally set free through the visitation of an angel, traveled to Jerusalem and Constantinople, and reposed in peace.

She is commemorated July 12 on the Slavic calendar.

Saint Julian, Bishop of Cenomanis (Le Mans) (1st c.)

He was made bishop by the Apostle Peter and sent to Gaul as a missionary. Some believe that he was Simon the Leper, whom the Lord healed, later named Julian in Baptism. In Gaul, despite great difficulty and privation, he converted many to faith in Christ and worked many miracles — healing the sick, driving out demons, and even raising the dead. In time the local prince, Defenson, was baptised along with many of his subjects. He reposed in peace.

Repose of Photios Kontoglou (1965) (June 30 OC)

He is called “Blessed Photios” by many, but has not yet been officially glorified. In the twentieth century, he almost singlehandedly restored the practice of true Byzantine iconography to the Church. He was born in 1895 in one of the many Greek towns of Asia Minor. He and his family fled to Greece during the “exchange of populations” of 1923, when more than a million Greeks were driven from Turkey and resettled in Greece. He studied to be a secular artist, but was increasingly drawn to Byzantine iconography, the practice of which had almost disappeared: he learned the iconographic ethos and technique by copying ancient models and studying with the few monks on the Holy Mountain who still practiced true iconography. Initially his work was scorned, since secular western standards had come to dominate even the art of the Church. Slowly, through his tireless labors, an understanding of Orthodoxy iconography was restored to the Church, not only in Greece, but throughout the world. Though married, he lived his life in poverty, often donating his work to churches or performing it for nominal fees. His deeply spiritual writings are greatly honored in Greece, though most remain untranslated into English.