Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)
No Fast
27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”
17Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, 19fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. 20Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.” 22Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. 23Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, 24nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi. 25Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. 26Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim. 27Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti. 28După ce-mi voi împlini, dar, însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi. 29Ştiu că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos.
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
46Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. 47Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” 48Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?” 49Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!
50Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” 1În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. 2O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm. 3El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! 5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
During a persecution of Christians in the reign of the Emperor Licinius, Leontius and several of his companions came before the Imperial governor in Nikopolis of Armenia, and declared themselves as Christians. They were whipped and thrown into prison, where they were given no food or drink; but a Christian noblewoman secretly brought them water, and an angel of the Lord appeared to them in their cell to comfort them. Such was the power of their faith that, at their trial, two of their jailers proclaimed their conversion to Christianity. Many others came forward in the same way, until the company of Christians numbered forty-five in all. The judge ordered that they all have their arms and legs hacked off and that they then be burned to death.
He is honored as the founder of Orthodox monastic life in Russia. He was born in Chernigov province and tonsured at the Monastery of Esphigmenou on the Holy Mountain. His abbot sent him from Mt Athos to Kiev to establish the monastic life there in 1013, during the last years of Prince Vladimir’s holy reign. He lived there as a hermit, slowly drawing to himself others who wished to share the ascetical life. In time, the brotherhood grew into the Kiev Caves Lavra. St Anthony refused to serve as abbot of the monastery; this task was taken up by St Theodosius (commemorated May 3). St Anthony continued to live as a cave-dwelling hermit and reposed in peace at the age of ninety.
Elias, a soldier in the Roman army in Jerusalem, was a Georgian by birth, from the town of Mtskhet. When the Lord was crucified, his garments were divided by lot among the soldiers, and his robe fell to Elias, who took it home to Georgia and gave it as a gift to his sister Sidonia. The robe was buried with her, then miraculously found many years later by St Nina (January 14). King Mirian, who had accepted Christ in response to St Nina’s teaching, built a church to the Holy Apostles on the spot where the robe was found. Many years later, Georgia was conquered by the Persians, and the robe fell into their hands. In 1625 the Persian Shah Abbas, wishing to establish good relations with Russia, sent the robe to Moscow as a gift to Prince Michael Feodorovich and Patriarch Philaret. It was placed with honor in the Cathedral of the Dormition.