Acts 23.1-11 (Epistle)

1Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” 2Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!” 4Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?” 5Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.” 6Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” 7Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. 8Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. 9S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?” 10Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie. 11În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.”

John 16.15-23 (Gospel)

15Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. 16Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.” 17La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea” şi: „Pentru că Mă duc la Tatăl”?” 18Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: „Peste puţină vreme”? Nu ştim ce vrea să spună.” 19Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea”? 20Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 21Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume. 22Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. 23În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.

St Metrophanes, Archbishop of Constantinople (325)

He was born into a pagan family, but his father Dometius, along with all his family, became Christians and went to Byzantium to escape persecution in Rome. Dometius was ordained a priest and in time became Bishop of Byzantium. When Dometius died, his elder son Probus became Bishop; then when Probus died, Dometius’ second son Metrophanes succeeded him. Metrophanes was enthroned around the time that Constantine the Great was establishing Byzantium as the new capital of the Roman Empire. He sent a delegate to the First Ecumenical Council in 325, since he was unable to attend due to age and infirmity. The Emperor Constantine loved Metrophanes as a father and urged the entire Council to visit the ailing Bishop. Ten days later he died.

Holy Myrrh-bearers Mary and Martha, sisters of St Lazarus (1st c.)

Mary and Martha, with their brother Lazarus, were especially devoted disciples of our Lord; their story up to the time of the Resurrection can be found in Luke 10 and John 11-12. Mary and Martha were among the Myrrh-bearing women. They, with their brother, reposed in Cyprus, where Lazarus became first Bishop of Kition after he was raised from death by Christ.

An ancient tradition holds that Lazarus was thirty years old when he was restored to life by the Lord, and that he lived another thirty years. After he was raised from the dead, he never again laughed; but once, when he saw someone stealing a clay pot, he smiled and said, ‘Clay stealing clay.’ His name is a Greek version of Eleazar, meaning ‘God has helped.’