Isaiah 43.9-14 (Vespers)

9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” – 10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi. 11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor! 12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu. 13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi? 14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Mark 16.1-8 (2nd Matins Gospel)

1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Romans 2.10-16 (Epistle)

10Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. 12Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege. 13Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. 14Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Hebrews 11.33-12.2 (Epistle, Saints)

33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. 1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Matthew 4.18-23 (Gospel)

18Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. 19El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” 20Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El. 21De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat. 22Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El. 23Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.

Matthew 4.25-5.12 (Gospel, Saints)

25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: 3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! 5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! 7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Hieromartyr Eusebius, bishop of Samosata (380)

In the struggle against the Arian heresy, Meletius, Patriarch of Antioch, was deposed, and the emperor Constantius demanded that Eusebius surrender the document that proved his legitimate appointment to the Patriarchal throne. Eusebius said he would not surrender it without the permission of all who had signed it and, when imperial soldiers threatened to cut off his right hand, he held out both his hands to them. When Constantius heard of this, he was struck with admiration and ceased his persecution of the bishop. As the Arian heresy continued to rage, Eusebius stood strong, and was finally exiled by order of the Emperor Valens. When the messenger bearing the edict of banishment arrived, Eusebius warned him to keep quiet lest the people, hearing why he had come, should kill him. Then Eusebius left the city on foot, under cover of darkness, in order to protect the messenger from harm. Upon the death of Valens, Eusebius returned to from exile and traveled throughout Syria (though he was now a very old man), appointing priests and bishops known for their Orthodoxy. About 380, as he was entering a village to enthrone a bishop, an Arian woman threw a tile at him from a rooftop, fracturing his skull. As he lay dying, he made all the bystanders swear not to take any revenge.

Saint Gregory the Theologian corresponded with Eusebius, and esteemed him so highly that in a letter to him he wrote, ‘That such a man should deign to be my patron also in his prayers will gain for me, I am persuaded, as much strength as I should have gained through one of the holy martyrs.’

St Alban, First Martyr of Great Britain (early 3rd c.)

He was a soldier in the Roman army and, according to the venerable Bede, was brought to faith in Christ by a fugitive priest to whom he gave shelter. The saint exchanged clothes with the priest, allowing him to escape and ensuring his own martyrdom. Some writers, including St Bede, place his martyrdom during the reign of Diocletian (286-303).

Saint Alban’s tomb was venerated as early as 429 by St Germanus of Auxerre. The town of Verulamium is either his home town or the place of his martyrdom; near it a monastery was founded, around which grew the English town of St Albans.