Acts 12.12-17 (Epistle)
12După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau. 13A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. 14A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. 15„Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” 16Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut. 17Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.