Acts 10.1-16 (Epistle)

1În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. 2Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!” 4Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. 5Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. 6El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.” 7Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul; 8şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope. 9A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea. 10L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. 11A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. 12În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. 13Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” 14„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” 15Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” 16Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

John 6.56-69 (Gospel)

56Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. 57După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. 58Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” 59Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum. 60Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” 61Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? 62Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… 63Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. 64Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă. 65Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” 66Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. 67Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” 68„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. 69Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”

Our Fathers among the Saints Epiphanios, bishop of Cyprus (403) and Germanos, Archbishop of Constantinople (740)

Saint Epiphanios was born a Jew in Palestine, but he and his sister came to faith in Christ and were baptized together. Epiphanios gave all his possessions to the poor and became a monk. He knew St Hilarion the great (October 31), and traveled among the monks of Egypt to learn their ways and wisdom. The fame of his virtue spread so widely that several attempts were made to make him bishop, first in Egypt, then in Cyprus. Whenever Epiphanios heard of these plans, he fled the area. He was finally made bishop by means of a storm: told to go to Cyprus, he took ship instead for Gaza, but a contrary wind blew his ship directly to Cyprus, where “Epiphanios fell into the hands of bishops who had come together to elect a successor to the newly-departed Bishop of Constantia, and the venerable Epiphanios was at last constrained to be consecrated, about the year 367.” (Great Horologion). He guarded his flock faithfully for the remainder of his life, working many miracles, defending the Church against the Arian heresy, and composing several books, of which the best-loved is the Panarion (from the Latin for ‘bread-box’), an exposition of the Faith and an examination of eighty heresies. He was sometimes called the ‘Five-tongued’ because he was fluent in Hebrew, Egyptian, Syriac, Greek, and Latin.

Saint Germanos was the son of a prominent family, in Constantinople. He became Metropolitan of Cyzicus, then was elevated to the throne at Constantinople in 715. It was he who baptized the infant Constantine, who for his whole life was nicknamed “Copronymos” because he defecated in the baptismal font (though he was neither the first nor the last infant to do so). At this incident, Patriarch Germanos is said to have prophesied that the child would one day bring some foul heresy upon the Church, which he did, becoming a notorious iconoclast as emperor. Germanos openly opposed the decree of the Emperor Leo the Isaurian which began the persecution of the holy icons. For this he was deposed and driven into exile in 730. He lived the rest of his life in peace. Saint Germanos is the composer of many of the Church’s hymns, notably those for the Feast of the Meeting in the Temple.

These two Saints are always commemorated together.