Isaiah 42.5-16 (6th Hour)

5Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el. 6„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, 7să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. 8Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor. 9Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” – 10Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! 11Pustiul şi cetăţile lui să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar să-şi înalţe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor! 12Să dea slavă Domnului şi să vestească laudele Lui în ostroave!” 13Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi. – 14„Am tăcut multă vreme – zice Domnul – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla. 15Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave, şi iazurile le voi usca. 16Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor, şi locurile strâmbe, în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.

Genesis 18.20-33 (Vespers)

20Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. 21De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.” 22Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. 23Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? 24Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? 25Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” 26Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” 27Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă. 28Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” 29Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” 30Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” 31Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” 32Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”

33După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

Proverbs 16.17-17.17 (Vespers)

17Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. – 18Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. – 19Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. – 20Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. – 21Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. – 22Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. – 23Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. – 24Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. – 25Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. – 26Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. – 27Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. 28Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. – 29Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. – 30Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. – 31Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. – 32Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –

33Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. 1Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă! – 2Un argat cu minte stăpâneşte peste fiul care face ruşine şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui. 3Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile este Domnul. – 4Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. – 5Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămâne nepedepsit. – 6Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor, şi părinţii sunt slava copiilor lor. – 7Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! – 8Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: oriîncotro se întorc, izbândesc. – 9Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni. – 10O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun. – 11Cel rău nu caută decât răscoală, dar un sol fără milă va fi trimis împotriva lui. – 12Mai bine să întâlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decât un nebun în timpul nebuniei lui. – 13Celui ce întoarce rău pentru bine, nu-i va părăsi răul casa. – 14Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. – 15Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului. – 16La ce slujeşte argintul în mâna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?… Dar n-are minte. – 17Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. –

Our Holy Father Nicetas the Confessor (824)

He was born in Caesarea of Bithynia. His widowed father became a monk, leaving Nicetas to the care of his grandmother. Nicetas himself, when he was grown, entered a monastery in Midikion, on the Sea of Marmara. After seven years of monastic life he was ordained hieromonk by Patriarch Tarasios. When Nikephoros, the abbot of the monastery, died, the brethren chose Nicetas as their new abbot.

When Leo the Armenian became Emperor, he revived the iconoclast heresy, even though it had been put down under the Empress Irene and condemned by an Ecumenical Council. The Emperor deposed and exiled the holy Patriarch Nicephoros, putting a heretic in his place. Nicetas, because he was known for his holiness and steadfast reverence for the holy icons, was imprisoned and tortured, but did not waver in his defense of Orthodoxy. Nicetas was taken from prison to prison, torture to torture, and exiled twice, until at last Leo the Armenian died and the Orthodox Emperor Michael came to the throne and freed all those imprisoned for Orthodoxy.

Once freed, Nicetas retired to a secluded hermitage near Constantinople, where he passed the remainder of his life in prayer and thanksgiving. When he died, his body was taken back to his monastery; during the journey, many of the sick who touched his holy body were healed.

Saint Joseph the Hymnographer (886)

“Saint Joseph was from Sicily, the son of Plotinus and Agatha. Because Sicily had been subjugated by the Moslems, he departed thence and, passing from place to place, came with Saint Gregory of Decapolis (see Nov. 20) to Constantinople, where he endured bitter afflictions because of his pious zeal. Travelling to Rome, he was captured by Arab pirates and taken to Crete, whence he later returned to Constantinople. He became an excellent hymnographer and reposed in holiness shortly after 886 (according to some, it was in 883). The melismatic canons of the Menaion are primarily the work of this Joseph; they bear his name in the acrostic of the Ninth Ode. He also composed most of the sacred book known as the Paracletike, which complements the Octoechos. For this reason, Joseph is called par excellence the Hymnographer.” (Great Horologion)

The “bitter afflictions” which St Joseph suffered were probably due (judging from his dates) to his veneration of the holy icons.

Note: In the Slavic calendar he is commemorated on April 4.

Saint Seraphim of Vyritsa (1949) (March 21 OC)

Born in 1866, he married and had three children. In 1920, at the age of 54, he and his wife quietly separated and each entered monastic life. Eventually he became the spiritual father of the St. Alexander Nevsky Lavra in St. Petersburg, where, as a clairvoyant staretz, he also confessed thousands of laity. He said, “I am the storage room where people’s afflictions gather.” In imitation of his patron saint, he prayed for a thousand nights on a rock before an icon of St. Seraphim of Sarov. He reposed in the Lord in 1949 and the Church of Russia glorified him in August of 2000. Thus his whole life as a monk was spent under Communist persecution.