Isaiah 65.8-16 (6th Hour)

8Aşa vorbeşte Domnul: „După cum, când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!”, tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul. 9Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda, un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea. 10Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta. 11Dar pe voi care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt, care puneţi o masă „norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „sorţii”, 12vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi înjunghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.” 13De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina; 14iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul. 15Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” şi va da robilor Săi un alt nume. 16Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.

Genesis 46.1-7 (Vespers)

1Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” 5Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. 6Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

Proverbs 23.15-24.5 (Vespers)

15Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura, 16şi lăuntrul meu se va înveseli, când buzele tale vor spune ce este bine. 17Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul; 18căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea. 19Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. 20Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. 21Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe. 22Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit. 23Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea. 24Tatăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură. 25Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut. 26Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. 27Căci curva este o groapă adâncă, şi străina o fântână strâmtă. 28Ea pândeşte ca un hoţ şi măreşte între oameni numărul celor stricaţi. 29Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? 30Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. 31Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, 32dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. 33Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. 34Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.

35„M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” 1Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii cu ei; 2căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. – 3Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte; 4prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute. 5Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.

Martyrs Terence, Africanus, Maximus, Pompeius and 36 with them, beheaded at Carthage (250)

These African Christians suffered during the persecution of the Church by the emperor Decius, during which a great many Christians denied the faith rather than suffer. These faithful few boldly upheld the Faith and, after many torments, were condemned to death by beheading. The went to their execution singing psalms and hymns of thanksgiving, and received the crown of martyrdom in 250.

In the early centuries of the Church, North Africa, especially the region of Carthage, was one of the centers of the Christian Faith, comparable to Asia Minor.

Six Thousand Holy Martyrs in Georgia (1615)

“In the wilderness of David-Garejeli in Georgia there were twelve monasteries, in which monks had lived the ascetic life for centuries. In 1615, Shah Abbas I invaded Georgia, laid it waste and slew innumerable Christians. One day, while out hunting at dawn on Easter Day intself, he saw the light of many candles shining in the hills. This was the monks of all twelve monasteries in procession all round the Church of the Resurrection, walking with candles in their hands. When the Shah discovered that it was monks, he asked in disbelief: ‘Isn’t the whole of Georgia put to the sword by now?’, and ordered his generals to go and slaughter the monks at once. An angel of God appeared to Abbot Arsenius, and revealed their imminent death to him, and Arsenius informed the brethren. They then all received Communion in the Holy Mysteries and prepared for death. Then the attackers arrived, hacked the abbot to pieces when he came out ahead of the others, and then killed all the rest. They all suffered with honour and were crowned with unfading wreaths in 1615. Thus ended the history of these famous monasteries, which had been like a flame of spiritual enlightenment in Georgia for more than 1,000 years. There remain just two today: St David and St John the Baptist. The King of Georgia, Archil, gathered the remains of all the martyrs and buried them. Their relics are to this day full of myrrh for the healing of those in sickness.” (Prologue)

New Hieromartyr Gregory, Patriarch of Constantinople (1821)

He was born on the Peloponnese, and became Archbishop of Smyrna in 1785. He served at a time when revolutionary feeling and activity was increasing among the Greek people, and witnessed the cruel retribution that the Ottoman Turks visited on any evidence of rebellion among their subject people.

Once in Smyrna, seeing that an action he had taken was causing discord in his dioceses, he came down from the hierarchical throne during a service, prostrated himself before the faithful and asked their forgiveness.

He was elected Patriarch of Constantinople in 1797. Under the Turkokratia, the Patriarch was not only the head of the Greek churches but the secular ruler of the Greek people, bound by oath to respect the authority of the Sultan. This, combined with Gregory’s personal experience of the treatment of Greek rebels, made him a staunch opponent of revolutionary activity among his people. Still, when revolutionaries on the Peloponnese declared Greek independence from Turkey on March 25, 1821, Turkish retribution was harsh: On Pascha, April 10, after serving the Paschal Liturgy, the aged Patriarch was arrested by the Turkish authorities. He was tortured in an effort to have him reveal the names of those heading the revolution, then was offered his freedom if he would convert to Islam. Gregory answered, ‘You ask in vain: the Patriarch of Christians dies a Christian.’ He (along with other clergy and hierarchs) was hanged as a traitor on the gate of the patriarchal compound. An eyewitness, a British clergyman visiting Constantinople, wrote: ‘His body, attenuated by abstinence and emaciated by age, had not sufficient weight to cause immediate death. He continued for a long time in pain which no friendly hand dared abridge, and the darkness of night came on before his final convulsions were over.’ His body was left hanging for three days, then sold by the Turkish authorities to a Jewish mob, who mutilated the body, then weighted it about the neck with a stone and threw it into the sea. Despite this, the body was found floating at sea by a Greek merchant ship captain. When the body was identified as that of the martyred Patriarch, it was secretly taken to Odessa, where Orthodox church leaders took it under their care. Tsar Alexander I ordered a state funeral for the holy hierarch, which was celebrated on June 17 1821 in Odessa.

In 1871 the relics were returned to Greece by Tsar Alexander III. They were incorrupt, though fifty years had passed since his death. Saint Gregory was officially glorified in 1921. His relics may be venerated at the Metropolitan Cathedral in Athens.