Orthodox Calendar

7 Noiembrie 2025
Friday of the 22nd week after Pentecost

Fast

Commemorations

  • St Hieron and his thirty-three Companions, martyred at Melitene (290)
  • Saint Willibrord, first Bishop of Utrecht and Apostle of Holland (739)

Scripture Readings

Colossians 4.10-18 (Epistle)

10Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine), 11şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere. 12Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. 13Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole. 14Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate. 15Spuneţi sănătate fraţilor din Laodiceea şi lui Nimfa, şi bisericii din casa lui. 16După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea. 17Şi spuneţi lui Arhip: „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.” 18Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.

Luke 12.2-12 (Gospel)

2Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. 3De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. 4Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. 5Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. 6Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. 7Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. 8Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; 9dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta. 11Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; 12căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”

Commemorations

St Hieron and his thirty-three Companions, martyred at Melitene (290)

Hieron was a farmer from Tyana in Cappadocia, known for his great bodily strength as well as purity of soul. Hearing of his prowess, imperial soldiers came to draft him into the army. Knowing that he would be required to make sacrifice to the idols, Hieron drove them off with only a wooden stave, then hid in the wilderness. Later, however, he went to the Governor voluntarily and openly confessed his faith in Christ. For this his right hand was cut off and he was imprisoned with thirty-two other believers. As they awaited their end, Hieron strengthened the others in the Faith. All were beheaded together outside Melitene in Armenia.

Saint Willibrord, first Bishop of Utrecht and Apostle of Holland (739)

He was born in Northubria in England around 638. At the age of seven he was sent to the monastery at Ripon for education under St Wilfrid (April 24), the abbot. At the age of twenty he traveled to Ireland to live among the holy monks of that land; he spent twelve years there as the spiritual child of St Egbert (also April 24). In 690 St Egbert sent Willibrord as head of a company of twelve monks to take the Gospel to the pagan lands around Frisia. The holy missionary first went to Rome to receive the blessing of Pope Sergius, then with his fellow-monks preached the Gospel throughout Holland and Zealand. In 695 Pope Sergius consecrated Willibrord Archbishop of Utrecht, instructing him to organize the Church throughout that area. As Archbishop, Willibrord continued to labor tirelessly for the spread of the Gospel in those pagan lands; his missionary travels took him as far as Denmark. He reposed in peace in 739 at Echternach Monastery (located in present-day in Luxembourg), having served for forty-four years as a bishop and for most of his life as a monastic. His tomb soon became a place of pilgrimage.