Colossians 4.2-9 (Epistle)

2Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. 3Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: 4ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea. 5Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. 6Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. 7Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul. 8Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă mângâie inimile. 9L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi preaiubit, care este dintre ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.

Luke 11.47-12.1 (Gospel)

47Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri. 48Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele. 49De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, 50ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii: 51de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta! 52Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.” 53După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;

54I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui. 1În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.

Paul the Confessor, Archbishop of Constantinople (ca. 350)

A native of Thessalonica, he rose from secretary to Alexander, Patriarch of Constantinople (commemorated August 30), to deacon, then succeeded St Alexander as Patriarch around 337. For his virtue and his zeal for Orthodoxy he was hated by the Arians, who were still powerful in the Empire. The Arian Emperor Constantius, learning of Paul’s election, exiled him and made the Arian Eusebius Patriarch in his place. St Paul went to Rome, where he joined St Athanasius the Great in exile. Furnished with letters from Pope Julius, he was able to ascend the Patriarchal throne once again upon the death of Eusebius. But once again the Arians were able to put one of their party on the Patriarchal throne: Macedonius, who even went beyond the Arian heresy and denied the divinity of the Holy Spirit. Once again the legitimate, Orthodox Patriarch found himself in exile in Rome. In succeeding years St Paul stood firm for Orthodoxy while complex political and military intrigues swirled around him, with the Orthodox Constans, Emperor of the West (and Constantius’ brother) supporting him while Constantius continued to oppose him. For a time Constans was able to enforce Paul’s place on the Patriarchal throne, but when he died, Constantius banished St Paul to Cucusus on the Black Sea. There, while he was celebrating the Divine Liturgy in the house where he was kept prisoner, the Arians strangled him with his own omophorion. His relics were brought back to Constantinople by the Emperor Theodosius the Great.

Saint Germanus, Archbishop of Kazan (1568)

He was born in Tver to a princely family. Drawn to a life of holiness from his earliest childhood, he became a monk at the age of twenty-five, at the Monastery of St Joseph of Volokolamsk. In time he became Archimandrite of the Monastery of the Dormition at Staritsk; but after a few years he returned to Volokolamsk to live in solitude. When his teacher St Gurias (October 4), first Archbishop of Kazan, reposed, Germanus succeeded him as Archbishop, but continued to live as ascetically as when he was a hermit. He was offered the office of Metropolitan of Moscow, but refused. As a faithful shepherd of his church, he fearlessly confronted Tsar Ivan the Terrible for his many and various cruelties; for this he was killed in 1568 by the Tsar’s assassins.

Note: Recently, a bizarre movement has arisen among some nationalist sectarians in Russia to canonize Ivan the Terrible. Among the many obvious reasons against such an action (which has been firmly rejected by the Patriarch of Moscow), we could list the Tsar’s murder of some of the Church’s own Saints, Germanus among them.