Colossians 4.2-9 (Epistle)
2Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.
3Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri:
4ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea.
5Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.
6Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.
7Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.
8Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă mângâie inimile.
9L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi preaiubit, care este dintre ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.
Luke 11.47-12.1 (Gospel)
47Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri.
48Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele.
49De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,
50ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:
51de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!
52Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”
53După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;
54I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.
1În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.