1 Peter 1.1-2.6 (Vespers)

1Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! 3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie 4şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 10Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. 11Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. 12Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească. 13De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. 14Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. 15Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 17Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. 20El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi 21care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; 23fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. 24Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos,

25dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. 1Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; 2şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, 3dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. 4Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. 6Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.”

1 Peter 2.21-3.9 (Vespers)

21Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 22„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” 23Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 24El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

25Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre. 1Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, 2când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. 3Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, 4ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. 5Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; 6ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. 7Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre. 8Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. 9Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.

1 Peter 4.1-11 (Vespers)

1Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; 2pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 3Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. 4De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc. 5Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii. 6Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh. 7Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. 8Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. 9Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. 10Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 11Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

John 21.15-25 (Matins Gospel)

15După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” 16I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” 17A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! 18Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” 19A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” 20Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” 21Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” 22Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” 23Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” 24Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. 25Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.

1 Thessalonians 2.14-19 (Epistle)

14Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus, în Iudeea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor. 15Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor, 16căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu! 17Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem. 18Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana. 19Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?

1 Corinthians 4.9-16 (Epistle, St Philip)

9Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. 10Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi! 11Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, 12ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; 13când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. 14Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei. 15Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 16De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.

Luke 13.31-35 (Gospel)

31În aceeaşi zi, au venit câţiva farisei şi I-au zis: „Pleacă şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.” 32„Duceţi-vă”, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi. 33Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim. 34Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!

35Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

John 1.43-51 (Gospel, St Philip)

43A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” 44Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” 46Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip. 47Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” 48„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” 49Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” 50Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”

51Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”

Holy Apostle Philip

He was from Bethsaida of Galilee, and a diligent student of the Law and the Prophets. When he first met Jesus, he followed Him right away and told Nathanael, “We have found Him of whom Moses in the Law and also the Prophets wrote” (John 1) After Christ’s Ascension, Philip was chosen to proclaim the Gospel in Asia (the western province of Asia Minor). He traveled with Bartholomew (commemorated June 11) and his sister Mariamne, all of them joyfully enduring great sufferings and persecutions in the Lord’s service. In Hierapolis in Phrygia, they healed the Governor’s wife of an eye affliction, and she believed in the Lord. The Governor was so infuriated by this that he had Philip crucified upside-down. At the moment he gave up his soul to God, the ground opened, swallowing up a great many pagan priests and the Governor. Many of the surviving pagans, terrified, believed in Christ and were baptized by Bartholomew. Saint Bartholomew went on to preach the Gospel in many places; Mariamne traveled to the Jordan River, where she reposed in peace.

Among the Slavic peoples, the Nativity Fast is often called Filipovka since it commences immediately after this feast.

St Gregory Palamas (1359)

The teaching of St Gregory is so fundamental to Orthodoxy that he is especially commemorated each year in Great Lent on the Sunday following the Sunday of Orthodoxy (as well as on Nov. 14); Bishop Kallistos observes in the English edition of the Philokalia, “his successful defence of the divine and uncreated character of the light of Tabor…[is] seen as a direct continuation of the preceding celebration, as nothing less than a renewed Triumph of Orthodoxy.”

The son of a prominent family, St Gregory was born (1296) and raised in Constantinople. At about age twenty, he abandoned a promising secular career to become a monk on Mt Athos. (His family joined him en masse: two of his brothers went with him to the Holy Mountain; at the same time his widowed mother, two of his sisters, and many of the household servants also entered monastic life.) He spent the next twenty years living as a hermit, spending five days a week in complete solitude, then joining the brethren on weekends for the Divine Liturgy and its accompanying services.

Around 1335 he was called to live a much more public life in defense of the faith and spirituality of the Church. A Greek living in Italy, Barlaam the Calabrian, had launched an attack on the hesychastic spirituality of the Church. Fundamentally, Barlaam denied that man can attain to a true vision of God Himself, or true union with Him, in this life. Gregory, recognizing in this an attack on the Christian faith itself, responded. He even left the Holy Mountain and re-settled in Constantinople so as better to wage the struggle, which had become so public that a Church Council was called to settle the issue. St Gregory’s views were affirmed, and Barlaam’s condemned, at the Council of Constantinople of 1341.

Though Barlaam himself returned to Italy, a series of his followers continued the attack, eventually resulting in two more Councils in 1347 and 1351, both of which affirmed the hesychasts’ position. Metropolitan Hierotheos (The Mind of the Orthodox Church) writes that these councils have “all the marks of an Ecumenical Council.” This, along with the fact that St Gregory’s views are affirmed in the Synodikon of Orthodoxy (appointed to be read in churches every Sunday of Orthodoxy), and his commemoration every second Sunday of Great Lent, makes clear that his teaching is a basic and indispensable part of the Orthodox Faith.

In 1347 St Gregory was consecrated Metropolitan of Thessaloniki, where he served until his repose. (He spent a year of this period as the prisoner of Turkish pirates). Despite (or due to?) his austere monastic background, he was revered by his flock: immediately after his repose in 1359, popular veneration of him sprang up in Thessaloniki, Constantinople and Mt Athos and, in 1368, only nine years after his death, the Church officially glorified him as a saint.

St Gregory was always clear that unceasing mental prayer is not a special calling of monastics, but is possible and desirable for every Christian in every walk of life. See his On the Necessity of Constant Prayer for all Christians, reproduced on this site.

Pious Emperor Justinian and His Wife Theodora (565)

“The pious Emperor Justinian was a fervent Christian and a man of genius in every field. His long reign (527-65) was a decisive period in the history of the Empire from the administrative, diplomatic, military, economic, legal, cultural and ecclesiastical points of view. He was the real founder of the Christian Empire, who brought together again the old Roman Empire that had been torn to pieces by barbarian invaders. He believed that upholding the Orthodox faith and maintaining the symphony of Church and State were essential for the well-being of the Empire. He had a deep knowledge of theology and wrote several treatises on dogmas of the faith. He forbad pagan worship in the Empire, and was unremitting in pursuit of heretics and sectarians. He did all he could to reconcile the Monophysites to the Council of Chalcedon. In 553, he summoned to Constantinople the fifth Ecumentical Council (25 July), which reaffirmed the condemnation of Nestorius and also condemned Origen.

“The splendor of the churches and of everything that testified to the divine glory was brought to a culmination in the Empire of Justinian. He rebuilt the Great Church of Saint Sophia in Constantinople where, it was said, the service of God was so wonderfully ordered that it was as if heaven had come down to earth. He made great gifts to the monasteries of Egypt and of Palestine and built the Monastery of Saint Catherine at Mount Sinai. In all that he did, he had the help and support of his wife, the pious Empress Theodora. Justinian died on 14 November 565, without having been able to restore full unity to the Church, but he had set the Empire on firm foundations that would endure for centuries.” (Synaxarion)

It was Justinian who built the great Church of the Holy Wisdom (Agia Sophia), perhaps the most magnificent Christian church. The hymn “Only-begotten Son” was inserted in the Divine Liturgy at his command, and is thought to have been composed by him.

Note: There is some controversy about the inclusion of Justinian in the Synaxaria. His fervent labors to reconcile the Monophysites to the Church have led some writers to conclude that he himself embraced Monophysite errors; others dispute this. Lacking the wisdom to resolve the question, we only note that he is included in Ormylia Monastery’s Synaxarion (quoted above), but some Synaxaria have turned his commemoration into that of the Emperor Justin (518-527).