Philippians 1.1-7 (Epistle)

1Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: 2Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 3Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. 4În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, 5pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. 6Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 7Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.

Luke 7.36-50 (Gospel)

36Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. 37Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor 38şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. 39Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” 40Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. 41„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. 42Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?” 43Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” 44Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. 45Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. 46Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. 47De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” 48Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” 49Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

50Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Holy Martyrs Carpus and Papylus, with Agathodorus and Agathonica (251)

Saint Carpus was Bishop of Thyatira, and Papylus was his deacon. In the reign of the Emperor Decius, both were arrested as Christians and put to torture. Agathodorus their servant and Agathonica, Papylus’ sister, willingly followed after them and voluntarily confessed Christ also. After many sufferings, all four were beheaded.

Holy Martyr Zlata (Chryse) (1796)

“Born in the village of Slatina in the Meglin region [of Bulgaria], of poor peasants who had three other daughters, St Zlata was a meek and devout girl, wise with Christ’s wisdom and golden (‘zlata’ means ‘gold’) not only in name but also in her God-fearing heart. When Zlata went out one day to get water, some shameless Turks seized her and carried her off to their house. When one of them urged her to embrace Islam and become his wife, Zlata answered fearlessly: ‘I believe in Christ, and know Him alone as my bridegroom; I shall never deny Him even if you put me to a thousand tortures and cut me into pieces.’ Her parents and sisters then arrived, and said to her: ‘O our daughter, have mercy on yourself and us. Deny Christ publicly, that we can all be happy. Christ is merciful; He will forgive your sin, committed under the pressure of life.’ Her poor parents and kinsfolk wept bitterly. But Zlata’s heroic soul would not be overcome by devilish seduction. She replied to her parents: ‘When you urge me to deny Christ, the true God, you are no longer parents or sisters to me; I have the Lord Jesus Christ as father, the Mother of God as mother and, for brothers and sisters, the saints.’ Then the Turks threw her into prison, where she lay for three months, and they took her out every day and flogged her until her blood flowed onto the ground. Finally, they hanged her upside-down and made a fire to choke her to death with the smoke. But God was with Zlata, and gave her strength in her suffering. At the very end, they hanged her from a tree and cut her into small pieces. Thus this martyr-maiden gave her soul into God’s hands, and entered into the realm of Paradise, in 1796. Pieces of her relics were taken by Christians to their homes, that they might bring a blessing to them.” (Prologue)