Luke 24.36-53 (6th Matins Gospel)

36Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. 38Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? 39Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” 40(Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) 41Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. 43El le-a luat şi a mâncat înaintea lor. 44Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” 45Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. 46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. 47Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” 50El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. 51Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. 52După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. 53Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

Romans 12.6-14 (Epistle)

6Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. 7Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. 8Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. 9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 11În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. 14Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi.

Matthew 9.1-8 (Gospel)

1Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. 2Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” 3Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!” 4Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? 5Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă”? 6Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.” 7Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă. 8Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.

Martyr Hyacinth of Caesarea in Cappadocia, and those with him (108)

He was a young courtier to the Emperor Trajan, and a secret Christian. When the Emperor and his court were offering sacrifice to the idols, Hyacinth stood apart; he was noticed and brought before the Emperor where, when interrogated, he proclaimed himself a Christian and refused to make sacrifice to the pagan gods. For this he was brutally whipped, then thrown into prison, where the Emperor ordered that he be given only food that had been sacrificed to idols. This Hyacinth refused to eat and, after eight days, died in prison.

Our Holy Father Isaiah the Solitary (491)

One of the Desert Fathers, he lived in asceticism first at Scetis in Egypt, then in Palestine; he died in Gaza. His instructive writings are often quoted by the Fathers.

Abba Isaiah said: The crown of all good works consists in this: that a man place all his hope in God, that he flee to Him once and for all with all his heart and strength, that he be filled with compassion for all and weep before God, imploring His help and mercy.

Our Holy Father Alexander, founder of the Monastery of the Unsleeping Ones (430)

“Born in Asia and educated in Constantinople, he went into the army after completing his studies and became an officer. Reading the Holy Scriptures, he came upon the Saviour’s words: ‘If thou wilt be perfect, go and sell all thou hast, and give to the poor, and thou shalt have treasure in heaven; and come and follow Me’ (Matt. 19:21). These words made such an impression on him that he sold and gave away all that he had, and went off to the desert. After long asceticism and striving for purification, he founded the community of the ‘Wakeful Ones’ (Acoemetae) with a special rule. According to this rule, the services in the church continued day and night in unbroken sequence. The brethren were divided into six groups, each having its appointed hours of day or night to go to church and take over the reading and singing from the previous group. He travelled a great deal over the East, bringing people to faith in Christ, disputing with heretics, working miracles by God’s grace and growing old in the service of the Lord Jesus. He finished his earthly course in Constantinople in the year 430, where his relics revealed the miraculous power and glory with which God had glorified His holy servant.” (Prologue)

Our Father among the Saints Anatolios, Archbishop of Constantinople (458)

He was a priest from Alexandria. At the ‘Robber Council’ at Ephesus in 449, Dioscoros, the monophysite who occupied the Patriarchal throne in Alexandria, had Anatolios installed as Patriarch of Constantinople, thinking that he would prove an ally. But Anatolios quickly emerged as a fervent champion of Orthodoxy: he convened a council of bishops just before the Council of Chalcedon in 451, at which Pope Leo’s Orthodox “Tome” (see February 18) was approved, though Dioscoros had not allowed it to be read at the Robber Council. At the Council of Chalcedon, Anatolios condemned Nestorius, Eutyches, and his frustrated patron Dioscoros. He reposed in peace in 458.

Anatolios is believed to be the author of the ‘Anatolian Stichera’ found in the weekly Vespers and Matins services; but these may have been composed by another Anatolios, a monk and a disciple of St Theodore the Studite.