Orthodox Calendar

13 Iulie 2028
Thursday of the 6th week after Pentecost

No Fast

Feasts

  • Synaxis of the Twelve Apostles

Commemorations

  • Synaxis of the Holy, Glorious and All-praised Twelve Apostles

Scripture Readings

1 Corinthians 3.18-23 (Epistle)

18Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. 19Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” 20Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” 21Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre: 22fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre,

23şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

1 Corinthians 4.9-16 (Epistle, Apostles)

9Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. 10Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi! 11Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, 12ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; 13când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. 14Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei. 15Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 16De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.

Matthew 13.36-43 (Gospel)

36Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” 37El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. 38Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău. 39Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. 40Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. 41Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea 42şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 43Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.

Mark 3.13-19 (Gospel, Apostles)

13În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El. 14A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască. 15Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii. 16Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru; 17Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: „Fiii tunetului”; 18Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul, 19şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Commemorations

Synaxis of the Holy, Glorious and All-praised Twelve Apostles

Though each of the Twelve Apostles has his own Feast day, on this day they are commemorated together. Of the Twelve, only St John the Theologian died in peace; the rest met a martyr’s end. Following are their individual feast days and the manner of their end.

Roman citizens could not be crucified: crucifixion was considered a shameful death unworthy of a citizen. For this reason the Apostle Paul was ‘privileged’ to be beheaded.

Peter: June 29, January 16. Crucified upside down.

Andrew: November 30. Crucified.

James the Son of Zebedee: April 30. Beheaded.

John the Theologian: September 26, May 8. Died in peace in a wondrous way.

Philip: November 14. Crucified.

Bartholomew: June 11, August 25. Crucified, then flayed and beheaded.

Thomas: October 6. Pierced with five spears.

Matthew the Evangelist: November 16. Burned to death.

James the Son of Aphaeos: October 9. Crucified.

Thaddeus (or Jude the brother of James): June 19. Crucified.

Simon the Zealot: May 10. Crucified.

Matthias: August 9. Stoned, then beheaded with an axe when dead.

Paul: June 29. Beheaded.