Romans 1.28-2.9 (Epistle)

28Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

32Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. 1Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

Matthew 5.27-32 (Gospel)

27Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” 28Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. 29Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 30Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 31S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.” 32Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Holy Apostle Carpus of the Seventy

He was one of the Seventy and a companion of St Paul, who mentions him in 2 Timothy 4:13. He became a Bishop in Thrace (the Great Horologion says in Berea, the Prologue in Varna), where he suffered martyrdom. St Dionysius the Areopagite met and wrote about him, stating that Carpus never began the Liturgy without first receiving a heavenly vision.

From the Prologue: “We must not desire the death of a sinner, but his repentance. Nothing so saddens the Lord who suffered on the Cross for sinners as when we pray to Him for the death of a sinner and his removal from our path. It once happened that the Apostle Carpus lost patience and began to pray God to send death upon two sinful men, the one pagan and the other an apostate from the Faith. The Lord appeared to him and said: ‘Behold, here I am; ready to be crucified again for the salvation of men.’ St Carpus related this event to St Dionysius the Areopagite, who wrote it down as a lesson for all in the Church that we must pray for the salvation of sinners and not for their destruction. For the Lord ‘is not willing that any should perish, but that all should come to repentance’ (II Peter 3:9).”

Saint Augustine of Canterbury, evangelizer of England (ca. 605)

He is the founder of the Church in southern England, which at that time was almost entirely pagan, though Christianity thrived in the Celtic lands of Ireland, Wales and parts of Scotland. Augustine, a monk at the monastery of St Andrew in Rome, was chosen by Pope Gregory I to lead a mission to England. He and a party of about forty monks landed in England in 597; they were received warmly by King Aethelbert, who was baptised by Augustine and thus became the first Christian king of the Anglo-Saxon people. In 601 Pope Gregory made Augustine Archbishop of Britain, and he established his cathedral at Canterbury, where he also established a monastery. Saint Augustine worked unsuccessfully to unite his churches with those of the Irish monks and hierarchs, who followed different liturgical practices, kept a different date of Pascha, and disapproved of the less severe Roman monastic practices introduced by the Archbishop. He reposed in peace.

Holy New Martyr Alexander of Thessalonica (1794)

He was born in Thessalonica and, though baptised a Christian, he accepted Islam as a young man, eventually becoming a Sufi (one of a mystical sect among the Muslims). But in time he began to repent, and concluded that martyrdom was the only way for him to cleanse himself from the stain of his denial of Christ. Having repented, he presented himself to the Turks dressed as a Christian. He was thrown into prison and tortured, but in response to every enticement, threat or torment, he would only say ‘I was born a Christian, and as a Christian I shall die.’ Finally he was sentenced to death, which Alexander joyfully accepted as a sign of God’s forgiveness. He was slain by the sword in Smyrna in 1794.