Romans 2.28-3.18 (Epistle)

28Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.

29Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. 1Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? 2Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? 4Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” 5Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) 6Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? 8Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă. 9Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, 10după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. 11Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. 13Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; 14gura le este plină de blestem şi de amărăciune; 15au picioarele grabnice să verse sânge; 16prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; 17nu cunosc calea păcii; 18frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

Matthew 6.31-34, 7.9-11 (Gospel)

31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

34Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. 9Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? 10Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? 11Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!

St Isaac, founder of the Dalmatian Monastery at Constantinople (383)

While a hermit in the east, Isaac heard that the Arians, supported by the Emperor Valens, were persecuting Orthodoxy. Leaving his seclusion, he traveled to Constantinople, where he lived in a small hut. He confronted the Emperor, telling him that if he did not cease his persecutions and embrace the true Faith, disaster would befall him. The Emperor ignored his words, and shortly thereafter was killed in a battle with the Goths. The Emperor Theodosius the Great then came to the throne, restoring peace to the Church. Hearing of Isaac and his prophecy, the Emperor sent for Isaac and prostrated before him. Isaac wished to return to the desert, but was persuaded to remain as a monk in Constantinople. He took part in the Second Ecumenical Council, where he shone in zeal for the Faith; the Third Ecumenical Council made him archimandrite over all the monasteries in the City. (Some say that the monastery founded by him is called the Dalmatian Monastery because it was built by Dalmatus, a wealthy nobleman of the City; others say that it was founded by St Isaac himself and later took its name from Abbot Dalmatus, who succeeded Isaac). In his own lifetime St Isaac was known far and wide as a wonderworker and one endowed with the gift of prophecy.

Saint Isaac is also commemorated in August 3, along with Dalmatus and his son Faustus.

St Macrina, grandmother of St Basil the Great (4th c.)

“The grandmother of St Basil the Great, she was outstanding for her intellect and piety. She was a disciple of St Gregory the Wonder-worker of Neocaesarea. In the reign of Diocletian, she abandoned her home and hid in the forests and desert places with her husband, Basil. Although their home was confiscated, they felt no pangs of regret. Stripped of everything except their love for God, they settled in an ancient forest and spent seven years there. By God’s providence, goats would come down from the mountains and provide them with food. They both died peacefully in the fourth century, after great sufferings for the Christian faith.” (Prologue)