Acts 6.8-7.5, 47-60 (Epistle)

8Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod. 9Unii din sinagoga numită a izbăviţilor, a cirinenilor şi a alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan; 10dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.” 12Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor. 13Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii. 14În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma Locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”

15Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger. 1Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?” 2Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. 3Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.” 4El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum. 5Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil. 47Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. 48Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul: 49„Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? 50N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…” 51…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. 52Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. 53Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” 54Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; 56şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” 57Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. 58L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. 59Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”

60Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

John 4.46-54 (Gospel)

46Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte. 48Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!” 49Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” 50„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. 51Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. 52El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” 53Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.

54Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

Our Holy Father John, Disciple of St Gregory of Decapolis (820)

He entered monastic life when young and became a disciple of St Gregory of Decapolis (Nov. 20). In the days of the iconoclast heresy, he was privileged to be tortured along with his teacher St Gregory and St Joseph the Hymnographer (April 3) for their defense of the holy icons. When Gregory died, John became Abbot of the Decapolite monastery in Constantinople. He reposed in peace around 820; St Joseph buried him near St Gregory’s grave.

The Holy Martyr John the New of Ioannina (1526)

He moved as a young man to Constantinople to work as a craftsman. After the Turkish conquest of Constantinople, many Christians had denied Christ and embraced Islam. John spoke with many of these about the Faith and challenged them for their betrayal of Christ. Shamed and angered, some of them had him arrested, falsely stating that he had earlier accepted Islam and then returned to Christianity, which is punishable by death in Islamic law. He was tortured and cast into prison. When he was brought out for more torture on the day of Pascha, John came forward full of joy and singing ‘Christ is risen from the dead!’ To his torturers he cried, ‘Do what you will to me, and send me as quickly as possible from this transient life into life eternal. I am Christ’s servant; I follow Christ, and I die for Christ that I may live with Him.’ He has bound in chains and taken to be burned, but when he ran joyfully into the fire, his tormentors pulled him from the flames and beheaded him instead, then threw his head and body into the fire. Christians were able to gather a few of his wonderworking relics and bury them in the Great Church in Constantinople.