Acts 4.1-10 (Epistle)

1Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, 2foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi. 3Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase. 4Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, 6cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. 7Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! 9Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, 10s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

John 3.16-21 (Gospel)

16Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 18Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. 19Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. 21Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

St Isaac the Syrian, abbot of Spoleto, Italy (ca. 550)

This is not the famed Isaac of Syria (commemorated Jan 28) who wrote the Ascetical Homilies, but a monk who settled in Spoleto and was famed for his holy, solitary life, his miracles, and his discernment. The people of Spoleto sought to honor him with money and other gifts, but he refused everything and withdrew to a cell in the forest. Soon a large monastery grew up there as others joined him in his life of prayer.

Once, two nearly naked men came begging clothing from Isaac. He told a monk to go to a hollow tree some distance away, and to bring back what he found there. The monk returned with some clothing, and gave it to the beggars. They were shamed to find that it was their own clothing, which they had hidden in the tree.

A man gave two beehives to the monastery. A monk hid one of them and brought the other to the abbot. Isaac said to him, ‘Be careful when you go back to the beehive that you hid: it has been taken over by poisonous snakes. Be careful that they do not bite you.’

St Basil the Confessor, bishop of Parium (ca. 760)

In the dark days of iconoclasm, this holy bishop refused to sign the imperial order condemning the veneration of icons, and for this was cruelly persecuted in many ways by the heretics for the remainder of his life; all the while he remained ‘firm as a diamond in his Orthodoxy.’ (Prologue)

Our Holy Mother Athanasia (860)

“Born on the island of Aegina of rich and eminent parents, she gave her goods to the poor and went off to a monastery, where she heaped greater and greater asceticism on herself. She took food only once a day, and that only bread and water, and in the Great Fast only once every two days. Only at Christmas and Easter did she taste flesh and oil. Although she was abbess of the monastery, she was the servant of all the other sisters and was ashamed that any should wait on her. She was made worthy of the great gift of wonderworking, both during her lifetime and after her death.” (Prologue)