Hebrews 1.1-12 (Epistle)

1După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. 3El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, 4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. 5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? 6Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” 7Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; 8pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; 9Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” 10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. 11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”

2 Timothy 2.1-10 (Epistle, St Theodore)

1Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. 2Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. 3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. 5Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 6Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. 7Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. 8Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, 9pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.

Mark 2.23-3.5 (Gospel)

23S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu. 24Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?” 25Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? 26Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?” 27Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” 1Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. 2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. 3Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” 4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. 5Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.

John 15.17-16.2 (Gospel, St Theodore)

17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. 18Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. 19Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. 20Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 22Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. 23Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. 24Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.” 26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

27Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început. 1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. 2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

St Leo, bishop of Catania in Sicily (ca. 780)

He lived at the time of the first persecutions of the holy icons. He was born in Ravenna to a noble family, and became bishop of his native city. Soon his reputation as a true shepherd of Christ’s flock spread, and he was elected Bishop of Catania in Sicily. As is so often true even today, the city, though nominally Christian, was plagued by superstition and paganism. The holy bishop set about to turn the people away from error: by his prayers he caused a pagan temple to collapse and built a church on its site, dedicated to the Forty Maryrs of Sebaste. At that time the entire island was under the oppressive rule of a magus named Heliodorus, who used all his magical skills to oppress the people and advance himself. Though he had been taken captive by Imperial order, and condemned to death, he was always able to escape his captors by his occult skills. Saint Leo, who sought the conversion of everyone, did his best to turn the magus to Christ, but to no effect. One day Heliodorus entered the church during the Divine Liturgy, mocking the Mysteries of Christ. The Saint came out of the sanctuary and, casting his omophorion over the mocker, instantly deprived him of his demonic powers. The Prefect of Sicily ordered the magus to be burnt alive. Bishop Leo went to the stake with him, but emerged unmarked without even the smell of fire upon him, while Heliodorus was burnt to ashes.

Saint Leo’s fierceness in defense of the Faith was matched by his love and compassion for the poor and defenseless, for whom he poured himself out unceasingly with prayers, alms and visitation. By his prayers he restored sight to the blind and healed the paralyzed. After his repose, his holy relics, which exuded a fragrant myrrh, were venerated in a church that he had founded in honor of Saint Lucia.

St Bessarion the Great, wonder-worker of Egypt (466)

“An Egyptian by birth, Abba Bessarion was initiated into the angelic life by Saint Anthony the Great. He later became a disciple of Saint Macarius, the founder of Scetis (19 Jan.), and then set out to lead the life of a wanderer, borne hither and thither by Providence like a bird by the wind. All his wealth lay in the Gospel, which he always had in his hand. Living in the open air, he patiently endured all weathers, untroubled by care for a dwelling or for clothing. Fortified by the strength of the faith, he thus remained untouched by all the passions of the flesh.

“On coming to a monastery where the brethren led the common life, he would sit weeping at the gate. A brother once offered him hospitality and asked why he was distressed. ‘I cannot live under a roof, until I have regained the wealth of my house,’ he replied, meaning the heavenly inheritance lost since Adam. ‘I am afflicted, in danger of death every day, and without rest because of my huge misfortunes, which oblige me ever to travel on in order to finish my course.’

“He wandered for forty years without ever lying down to sleep, and he spent all of forty days and forty nights standing wide awake in a thorn bush. One winter’s day, he was walking through a village when he came upon a dead man. Without hesitation, he took off his own coat and covered the body. A little further on, he gave his tunic to a poor man who was shivering in the cold. An army officer, who happened to be passing, saw the naked ascetic and wanted to know who had stripped him of his clothing. ‘He did!’ replied Bessarion, holding up the Gospel Book. On another occasion, he met with a poor man and, having nothing to give him in alms, he hurried to the market in order to sell his Gospel Book. On his disciple’s asking him where the Book was, he replied cheerfully, ‘I have sold it in obedience to the words which I never cease to hear: Go, sell what you possess and give to the poor‘ (Matt. 19:21).

“Through this evangelic way of life he became a chosen vessel of Grace, and God wrought many miracles through him. One day, for example, he made sea water sweet through the sign of the Cross, to quench his disciple’s thirst. When the latter wanted to keep some for the remainder of the journey, he prevented him, saying, ‘God is here, God is everywhere!’ At another time, having stood for two weeks in prayer with hands raised to heaven, he brought about rain enough to fill a thirsty brother’s coat. Then there was the time when he stopped the sun from setting until he reached the cell of an elder whom he wished to meet; and the time when he walked across the waters of a river. Through these and many other wonders wrought by the Saint, God showed, as He did with Moses, Joshua and Elias, that He grants His servants mastery even over natural phenomena. Through the power of Christ, he raised a paralytic, drove out demons and showed himself truly to be a ‘god’ upon the earth.

“When, having reached his goal, he was at the point of regaining that dwelling in heaven which he had sought throughout his wanderings, he said to those about him, ‘The monk ought, like the cherubim, to be all eye.’

“In answer to a brother who asked what a monk living in community ought to do, he replied: ‘Keep silence and do not measure yourself.’ Indeed, this is how even in the midst of people one can obtain the grace of the great anchorites.” (Synaxarion)

Thirty-four Holy Martyrs of the Monastery of Valaam (1578)

These thirty-four venerable fathers of the Monastery of the Transfiguration at Valaam on Lake Ladoga were massacred by a party of converts to Lutheranism who besieged the monastery and attempted to make the brethren renounce the Orthodox Faith.