Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Composite 4 - Proverbs 10; Wisdom of Solomon 6, 7, 8, 9 (Vespers)

1The mouth of a just man distils wisdom; the lips of men know graces. The mouth of the wise meditates wisdom; justice delivers them from death. When a just man dies hope is not lost; for a just son is born for life, and among his good things he will pluck the fruit of justice. There is light at all times for the just, and they will find grace and glory from the Lord. The tongue of the wise knows what is good, and wisdom will take its rest in their hearts. The Lord loves holy hearts; while all who are blameless in the way are acceptable to him. The wisdom of the Lord will enlighten the face of the understanding; for she anticipates those who desire her before they know it, and is easily contemplated by those who love her. One who rises for her at dawn will not toil, and one who keeps vigil because of her will be without care. For she goes about seeking those who are worthy of her, and shows herself favourably to those on her paths. Wickedness will never prevail against wisdom. Because of this I too became a lover of her beauty and became her friend, and I sought her out from my youth, and I sought to take her as my bride, because the Master of all things loved her, for she is an initiate of the knowledge of God and one who chooses his works. Her toils are virtues; she herself teaches sobriety and prudence; justice and courage, than which things nothing is more useful in human life. If anyone longs for much experience, she knows how to compare things of old and those that are to come. She knows the twists of words and the explanations of riddles. She foresees signs and wonders and the outcomes of seasons and times. And to all she is a good counsellor. Because immortality is in her, and fame in the fellowship of her words. Therefore I appealed to the Lord and besought him and said from my whole heart, ‘God of my Fathers and Lord of mercy, who made all things by your Word, and established humanity by your Wisdom to be sovereign over the creatures that had come into being by you, and to order the world in holiness and justice, give me Wisdom who sits by your throne, and do not reject me from among your children, for I am your servant and the son of your maid servant. Send her out from your holy dwelling and from the throne of your glory, that she may be present with me and teach me what is well pleasing before you. And she will guide me with knowledge and guard me with her glory. For all the thoughts of mortals are wretched and their ideas are unstable.’

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

John 10.1-9 (Matins Gospel)

1Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. 2Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. 3Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. 4După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. 5Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” 6Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. 7Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 8Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. 9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.

2 Peter 1.20-2.9 (Epistle)

20Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.

21Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. 1În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. 2Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. 4Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; 5dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; 6dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, 7şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; 8(căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) 9înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:

1 Corinthians 12.7-11 (Epistle, St Gregory)

7Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. 8De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; 9altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; 10altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. 11Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.

Mark 13.9-13 (Gospel)

9Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie. 10Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. 11Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 12Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. 13Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

John 10.9-16 (Gospel, St Gregory)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Our Father among the Saints Gregory the Theologian, Archbishop of Constantinople (389)

This light of the Church is one of only three holy Fathers whom the Church has honored with the name “the Theologian” (the others are St John the Evangelist and Theologian, and St Symeon the New Theologian).

He was born in 329 in Arianzus in Cappadocia to a pious and holy family: his father Gregory, mother Nonna, brother Caesarius and sister Gorgonia are all counted among the Saints of the Church. His father later became Bishop of Nazianzus. He studied in Palestine, then in Alexandria, then in Athens. On the way to Athens, his ship was almost sunk in a violent storm; Gregory, who had not yet been baptized, prayed to the Lord to preserve him, and promised that henceforth he would dedicate his entire life to God. Immediately the storm ceased.

In Athens, Gregory’s fellow students included St Basil the Great and the future Emperor Julian the Apostate. The friendship between Gregory and Basil blossomed into a true spiritual friendship; they were loving brothers in Christ for the rest of their lives. After completing their studies, Sts Gregory and Basil lived together as monks in hermitage at Pontus. Much against St Gregory’s will, his father ordained him a priest, and St Basil consecrated him Bishop of Sasima (in the Archdiocese of Caesarea, over which St Basil was Archbishop).

In 381 the Second Ecumenical Council condemned Macedonius, Archbishop of Constantinople, and appointed St Gregory in his place. When he arrived in the City, he found that the Arians controlled all the churches, and he was forced to “rule” from a small house chapel. From there he preached his five great sermons on the Trinity, the Triadika; these were so powerfully influential that when he left Constantinople two years later, every church in the City had been restored to the Orthodox.

St Gregory was always a theologian and a contemplative, not an administrator, and the duties of Archbishop were agonizing to him. In 382 he received permission from a council of his fellow-bishops and the Emperor to retire from the see of Constantinople. He returned to Nazianzus (for which reason he is sometimes called St Gregory of Nazianzus). There he reposed in peace in 391 at the age of sixty-two.

His writings show a theological depth and a sublimity of expression perhaps unsurpassed in the Church. His teaching on the Holy Trinity is a great bastion of Orthodox Faith; in almost every one of his published homilies he preaches the Trinity undivided and of one essence.