Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

Luke 6.17-23 (Matins Gospel)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

James 2.14-26 (Epistle)

14Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? 15Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, 16şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? 17Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. 18Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” 19Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! 20Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? 21Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” 24Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. 25Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?

26După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

2 Corinthians 4.6-15 (Epistle, St Theodosius)

6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

Mark 10.46-52 (Gospel)

46Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă. 47El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.” 50Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus. 51Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”

52Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.

Matthew 11.27-30 (Gospel, St Theodosius)

27„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Our Holy Father Theodosius the Cenobiarch (519)

“This Saint had Cappadocia as his homeland. He lived during the years of Leo of Thrace, who reigned from 457 to 474. The Saint established in the Holy Land a great communal monastery wherein he was the shepherd of many monks. While Saint Sabbas was the head of the hermits of Palestine, Saint Theodosius was governor of those living the cenobitic life, for which reason he is called the Cenobiarch. Together with Saint Sabbas, towards whom he cherished a deep brotherly love in Christ, he defended the whole land of Palestine from the heresy of the Monophysites, which was championed by the Emperor Anastasius and might very well have triumphed in the Holy Land without the opposition of these two great monastic fathers and their zealous defence of the holy Council of Chalcedon. Having lived for 103 years, he reposed in peace.” (Great Horologion)

The Venerable Vitalis (5th c.)

He lived for many years as a monk in Palestine, then went to Alexandria to labor for the salvation of women living as prostitutes. He worked with his hands by day, keeping only a tenth of his earnings for himself. By night, he would take the rest of his earnings to the prostitutes’ quarter and offer his money to one of them, on condition that she would not give herself up to sin that night, but instead stay with him, praying all night for his salvation. When he left her, he would make her promise to tell no one of this arrangement. Not surprisingly, complaints soon reached the Patriarch, St John the Merciful (November 12) about this monk who was causing scandal by his immoral life; but the Patriarch, discerning Vitalis’ heart, did nothing. When St Vitalis died, a writing tablet was found near his body, on which was written: “Inhabitants of Alexandria, judge not before the time, until the coming of the Day of the Lord.” Then many women who had been converted from an immoral life by the Saint came forward and told of his good deeds. The people of Alexandria honored him with a lavish funeral.

Saint Vitalis shows us in at least two ways that the wisdom of the holy is foolishness to the world: He never sought to justify himself in the eyes of the world, but on the contrary did everything he could to hide his virtues; and, for all his holiness, he counted himself more sinful than the “fallen,” asking them to pray for his salvation.

Venerable Michael of Klops, Fool for Christ (1456)

In 1412, the monks of the Monastery of Klops (near Novgorod) found an unknown man, dressed as a monk, in the church, reading from the Epistles by candle-light. After the service they found him writing in one of the cells. He would not identify himself, but only repeated the questions that they asked him. They were about to eject him from the monastery, but the abbot, who was gifted with spiritual discernment, ordered that he be given a cell and allowed to remain. From that day on he lived in strict obedience and ascesis — he would eat only bread and water on Sundays, keeping a complete fast the rest of the week — but would never reveal his name or background.

In 1419 Prince Constantine Dimitrievitch, brother of Basil I, Grand Prince of Moscow, visited the monastery. During the meal, the still-unknown monk was assigned to read from the Lives of the Saints, and Prince Constantine immediately recognized him as Michael, son of his cousin Maxim, who had disappeared without a trace many years earlier. Constantine revealed his identity to the abbot; this same Constantine later became a monk himself.

Monk Michael lived for many more years at the monastery. In later years he was granted gifts of prophecy: once, meeting a young boy in the street, he accurately predicted that the boy would become Archbishop Jonas; he foretold the deaths of princes and archbishops, and predicted, years before the fact, that Novgorod would lose its independence. He reposed in peace in 1456.