Orthodox Calendar

3 Septembrie 2027
Friday of the 11th week after Pentecost

Fast

Commemorations

  • Apostle Thaddeus of the Seventy (44)
  • Holy Martyrs Bassa and her sons Theognis, Agapios, and Pistis (4th c.)
  • Holy Forefathers Abraham, Isaac, and Jacob

Scripture Readings

2 Corinthians 4.13-18 (Epistle)

13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. 16De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. 17Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

18Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

Matthew 24.27-33, 42-51 (Gospel)

27Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. 28Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. 29Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” 30Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. 31El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. 32De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. 33Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. 42Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. 43Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 44De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. 45Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? 46Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 47Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. 48Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” 49Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, 50stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,

51îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Commemorations

Apostle Thaddeus of the Seventy (44)

He was by birth a Jew from Edessa; it was he who instructed king Avgar in the Faith and baptised him (see August 16). According to Eusebius he is not the Thaddeus who was one of the Twelve (Mt 10:3), but was one of the Seventy. After Christ’s Resurrection, he preached the Gospel in Mesopotamia and ended his life in martyrdom.

Holy Martyrs Bassa and her sons Theognis, Agapios, and Pistis (4th c.)

“Bassa was the wife of a pagan priest, but she was secretly a Christian and brought her sons up in a Christian spirit. Her husband hated her for her faith, and handed her over to the judge for torture, together with her sons. After harsh torture, her sons were beheaded (it is thought, in Edessa in Macedonia). Bassa was filled with joy to see her sons thus gloriously finish their martyr’s course for Christ, and herself went with yet greater desire from torture to torture. When she was thrown into the sea, angels appeared to her and took her to an island in the Sea of Marmara, where she was slain with the sword under Maximian. Thus holy Bassa was in a twofold manner made worthy of the Kingdom of Christ: as a martyr and as the mother of martyrs.” (Prologue)

Holy Forefathers Abraham, Isaac, and Jacob

They are also commemorated on the Sunday of the Holy Forefathers, before Nativity.