Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers, Athanasius)

Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers, Athanasius)

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers, Athanasius)

Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers, Sergius)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Proverbs 10.31-11.12 (Vespers, Sergius)

31Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –

32Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi. 1Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută. 2Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. 3Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. 4În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 5Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. 6Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. 7La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. 8Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. 9Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. 10Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. 11Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – 12Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers, Sergius)

Luke 24.1-12 (4th Matins Gospel)

1În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, 3au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. 4Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. 5Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? 6Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.” 8Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. 9La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele. 11Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. 12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

Romans 6.18-23 (Epistle)

18Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. – 19Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! 20Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. 21Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. 22Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.

23Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Galatians 5.22-6.2 (Epistle, either Saint)

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. 1Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Matthew 8.5-13 (Gospel)

5Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga 6şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.” 7Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.” 8„Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. 9Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” 10Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. 11Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. 12Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” 13Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Luke 6.17-23 (Gospel, either Saint)

17S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. 18Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi. 19Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi. 20Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.

St Athanasius of Mt Athos (1003) and his six disciples

Born in Trebizond, he was educated in Constantinople, then entered into ascetic life. Seeking greater reclusion, he went to the Holy Mountain to live in silence. But many others gathered around him, and in time he was forced to build the monastery known as the Great Lavra. As construction was being planned, he beheld the Mother of God, who miraculously brought forth water from a rock near the site, and promised him that she would be the abbess of his monastery. He died when the newly-constructed dome of the monastery collapsed while he and six of his brethren were working on it.

Uncovering of the Relics (1422) of St Sergius of Radonezh (1392)

For his life, see September 25.

Martyrdom of St Elizabeth Romanov and Nun Barbara (1918)

Grand Duchess Elizabeth was a grand-daughter of Queen Victoria of England and the older sister of the Empress Alexandra (July 4). After marrying Grand Duke Sergei she converted to the Orthodox faith, though this was not required by her position. After her husband was assassinated in 1905, she took monastic vows and withdrew from the world, founding the Convent of Saints Mary and Martha. There she served as superior, devoting her time to prayer, fasting, and caring for the sick and the poor.

During the Russian Revolution, she was seized by the God-hating Bolsheviks and taken to the Urals, where she and several with her were martyred by being thrown alive down an abandoned mine-shaft. When the fall did not kill them, soldiers threw grenades down the shaft to complete their work. Saint Elizabeth was singing the Cherubic Hymn when she died.

The Nun Barbara, her cell-attendant, voluntarily followed St Elizabeth into exile and received martyrdom with her. Their relics were recovered and taken at great risk to China, then to Jerusalem, where they were deposited in the Convent of St Mary Magdalene. When their reliquaries were opened in 1981, their bodies were found to be partly incorrupt, and gave off a sweet fragrance.

Footnote: After the assassination of her husband in Moscow, Grand Duchess Elizabeth had a cross erected at the site of his death, bearing the inscription “Father, forgive them, for they know not what they do.” After the revolution, the cross remained standing through the devotion of the people of Moscow to St Elizabeth, until it was personally torn down by Lenin.

Our Holy Father the New Martyr Cyprian (1679)

“Born in the village of Klitzos in Epirus, Cyprian went off to the Holy Mountain after the death of his devout parents. He became a monk there and gave himself to asceticism in a cell near the monastery of Koutloumousiou. He heaped labour upon labour on himself, asceticism upon asceticism, until he came to be known and respected all over the Holy Mountain. But he was not satisfied. He was tormented by the thought that he could not be saved but by martyrdom for Christ. He therefore left the Holy Mountain and went to Salonica, appeared before the Pasha of Salonica and urged him to discard the false, Mohammedan faith and receive the true Faith of Christ. The Pasha ordered that he be whipped and driven out of the city. Dissatisfied with such little suffering for Christ, Cyprian went to Constantinople and wrote a letter to the Grand Vizier in which he set down the falseness of Mahomet and the truth of Christ the Lord. The enraged Vizier sent him to Sheik ul-Islam, and the latter heard all that Cyprian had to say, then ordered that he be beheaded. Cyprian was filled with joy beyond measure, and went to the scaffold as to his wedding. Thus this godly man suffered for Christ on July 5, 1679, and fulfilled his strong desire.” (Prologue)