Acts 8.5-17 (Epistle)

5Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos. 6Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. 7Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. 8Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. 9În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. 10Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.” 11Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. 12Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei. 13Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau. 14Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. 15Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. 16Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. 17Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.

John 6.27-33 (Gospel)

27Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” 28Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” 29Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” 30„Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? 31Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.” 32Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; 33căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”

Great-martyr Irene of Thessalonica (4th c.)

“Saint Irene was the daughter of a princelet called Licinius; named Penelope by her parents, through a divine revelation she was brought to faith in Christ and at Baptism was renamed Irene. In her zeal for piety she broke in pieces all the idols of her father, who commanded that she be trampled underfoot by horses. But while she remained unharmed, one of the horses rose up and cast down her father, killing him. By her prayer she raised him to life again, and he believed and was baptized. Afterwards, in many journeyings, Saint Irene suffered torments and punishments for her faith, but was preserved by the power of God, while working dread miracles and converting many thousands of souls. At last she came to Ephesus, where she fell asleep in peace, in the first half of the fourth century. Two days after her death, her gravestone was found lifted off, and her grave empty. At least two churches were dedicated to St Irene in Constantinople, and she is the patroness of the Aegean island of Thera, which is commonly called Santorini, a corruption of “Saint Irene.” (Great Horologion)

Note: The most famous Agia Irene church in Constantinople is not named after her, but for the Holy Peace (Greek Irene) of God, which is Christ.

The Prologue’s account differs in several details. St Nikolai places St Irene in the Balkans in the town of Magedon, in apostolic times rather than the 3rd-4th century. In his account Irene learned the Christian faith from her teacher, Appelianus, and was baptised by the Apostle Timothy himself. He attributes the anger of Irene’s father to her refusal to marry rather than her smashing the family idols (though of course she might have done both).