Genesis 14.14-20 (Vespers)

14Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. 15Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. 16A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul. 17După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. 18Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. 19Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

Deuteronomy 1.8-11, 15-17 (Vespers)

8Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.” 9În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur. 10Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. 11Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! 15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre. 16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”

Deuteronomy 10.14-21 (Vespers)

14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. 15Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. 16Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. 17Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. 21El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii.

John 20.1-10 (7th Matins Gospel)

1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” 3Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. 4Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. 5S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. 6Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. 7Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. 9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi. 10Apoi ucenicii s-au întors acasă.

2 Corinthians 9.6-11 (Epistle)

6Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. 7Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” 8Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, 9după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” 10„Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. 11În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.

Hebrews 13.7-16 (Epistle, Fathers)

7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! 8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Luke 7.11-16 (Gospel)

11În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. 12Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. 13Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” 14Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” 15Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. 16Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”

John 17.1-13 (Gospel, Fathers)

1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. 3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. 4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. 6Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – 10tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Holy Apostle Philip, One of the Seven Deacons

He was married and had four daughters, virgins consecrated to Christ, each of whom was granted the gift of prophecy (Acts 21). When the Apostles first appointed deacons, Philip was chosen along with St Stephen and five others (Acts 6). He not only served the poor and widows, but was a powerful preacher of the Gospel: Simon the Magician was baptised after seeing his miracles, and it was St Philip who baptised the eunuch of Queen Candace of Ethiopia. In later life he was made a bishop, and reposed in peace.

Synaxis of the Holy Startsi of Optina Monastery

Commemorated today are our holy fathers Moses, Antony, Leonid(Lev), Macarius, Hilarion, Ambrose, Anatolius I, Isaac I, Joseph, Barsanuphius, Anatolius the Younger, Nectarius, Nikon the Confessor, and Hieromartyr Isaac the Younger. Hieromartyr Isaac was shot by the Bolsheviks on December 26 1937.

This feast commemorates a few of the holy Fathers who made the Optina Hermitage (Pustyn) a focus for the powerful renewal movement that spread through the Church in Russia beginning early in the nineteenth century, and continuing up to (and even into) the atheist persecutions of the twentieth century. Saint Paisius Velichkovsky (November 15) was powerfully influential in bringing the almost-lost hesychastic tradition of Orthodox spirituality to Russia in the eighteenth century, and his labors found in Optina Monastery a ‘headquarters’ from which they spread throughout the Russian land. The monastery itself had been in existence since at least the sixteenth century, but had fallen into decay through the anti-monastic policies of Catherine II and other modernizing rulers. Around 1790, Metropolitan Platon of Moscow undertook a mission to restore and revive the monastery in the tradition set forth by St Paisius. By the early 1800s the monastery (located about 80 miles from Moscow) had become a beacon of Orthodox spirituality, partly through their publication of Orthodox spiritual texts, but more importantly through the lineage of divinely-enlightened spiritual fathers (startsi, plural of starets) who served as guides to those, noble and peasant, who flocked to the monastery for their holy counsel. The fathers aroused some controversy in their own day; a few critics (some of them from other monasteries) disapproved of their allowing the Jesus Prayer to become widely-known among the people, fearing that it would give rise to spiritual delusion (prelest). For a wonderful depiction of the deep influence of the Jesus Prayer on Russian life during this period, read the anonymously-writtenWay of a Pilgrim.

With the coming of the Russian Revolution in 1917, the monastery was of course officially shut down, but some of the Fathers were able to keep it running for a time as an ‘agricultural legion’. Over the years, most of the Fathers were dispersed, to die in exile, in prison camps, or by the firing squad. Many of them are known to have continued to function as startsi to their spiritual children, despite great danger and hardship, for the remainder of their time on earth.

Commemoration of the Optina startsi was approved by the Synod of the Russian Church Abroad in 1990, and by the Moscow Patriarchate in 1996. The Optina Monastery itself was officially re-established in 1987.

Saint Theophanes the Hymnographer (the Branded) (847)

He was born in Arabia to wealthy Christian parents. He and his brother Theodore (December 27) became monks in the monastery of St Sabbas the Sanctified. During the iconoclast persecutions, they were sent by Patriarch Thomas of Jerusalem to the Emperor Leo the Armenian, to defend the veneration of icons. The Emperor had the two brothers tortured and imprisoned; then, as a final insult, he had a condemnation branded (or, by another account, tattooed) on their faces in twelve lines of iambic verse. When the iconoclast persecution ended, Theophanes was freed and was soon made a bishop. In all, he suffered for the holy icons for twenty-five years. Both he and his brother Theodore composed many Canons and hymns, which are still used in the Church’s services. He reposed in peace.

Our Holy Father Philotheos Kokkinos,Patriarch of Constantinople (1379)

He was born in Thessalonika around 1300; his mother was a convert from Judaism. He entered monastic life, first at Mt Sinai, then at the Great Lavra on Mt Athos. The so-called “Hesychast controversy” was then raging, and St Philotheos became one of the firmest and most effective supporters of St Gregory Palamas (November 14) in his defense of Orthodoxy against western-inspired attacks on the doctrines of uncreated Grace and the possibility of true union with God. It was St Philotheos who drafted the Hagiorite Tome, the manifesto of the monks of Mt Athos setting forth how the Saints partake of the Divine and uncreated Light which the Apostles beheld at Christ’s Transfiguration. In 1351, he took part in the “Hesychast Council” in Constantinople, and wrote its Acts. In 1354 he was made Patriarch of Constantinople; he stepped down after one year, but was recalled to the Patriarchal throne in 1364. He continued to be a zealous champion of undiluted Orthodoxy, writing treatises setting forth the theology of the Uncreated Energies of God and refuting the scholastic philosophy that was then infecting the Western church. Despite (or because of?) his uncompromising Orthodoxy, he always sought a true, rather than political, reconciliation with the West, and even worked to convene an Ecumenical Council to resolve the differences between the churches. This holy Patriarch was deposed in 1376 when the Emperor Andronicus IV came to the throne; he died in exile in 1379.

St Philotheos composed the Church’s services to St Gregory Palamas. He is not listed in the Synaxaria, but is venerated as a Saint in the Greek church.